Cântec ceresc
Deschide poarta cerului şi lasă
Zăpezile să cadă în mister
Şi nu e o iubire mai frumoasă
Ca lacrima plecată de la cer.
cultură
Respectul de sine şi faţă de ceilalţi
Respectă şi vei fi respectat, spune o regulă de bază. Şi o lege a firii. Deşi uneori rămâne doar teorie, trebuie să respectăm în continuare această lege. Pentru noi înşine. Pentru a ne respecta pe sine. Îi putem ignora pe cei care nu ştiu ce înseamnă respect şi educaţie. Dacă nu primim înapoi respect nu înseamnă că nu trebuie să îl mai oferim. Ci doar că nu ajunsese acolo unde trebuie. Respectul va rămâne moneda de schimb care nu se devalorizează.
Singurătatea, rătăcire sau regăsire
Să fugi de singurătate şi să te refugiezi în iubire este, într-adevăr, o evadare admirabilă. Suntem nonculori şi doar prin ceilalţi devenim culori. Viaţa noastră capătă culoare şi profunzime doar prin prisma altora. Aşa putem justifica nevoia permamentă de legături cu alte fiinţe, legături de altfel primordiale.
Teama, duşmanul interior
Încerc să-mi găsesc curajul pentru a analiza teama. E cert că temerile trăiesc în noi, dar noi putem trăi doar controlându-le sau alungându-le. Consider că teama este starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne eliberează. Să-ţi fie frică este firesc, dar să trăieşti doar cu teamă înseamnă că ai devenit propriul tău rob. Şi mă tem că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun singuri lanţurile robiei.
George Roca despre puterea cuvântului – interviu
Literatura, ca orice artă, descoperă viaţa, afirma Ion Agârbiceanu. Cei care iubesc literatura pot descoperi adevărata putere a cuvântului. Pot atinge frumuseţile universale şi pot pătrunde în profunzimea lor, înţelegând că din cuvânt se revarsă lumina şi emoţia. Iubirea pentru cuvânt este iubire pentru frumos şi una dintre cele mai frumoase maniere de a explora lumea.
Scriitor, poet, promotor cultural, editor de carte, grafician, redactor şi redactor-şef la mai multe publicaţii, George Roca se dedică literaturii de câteva decenii.
Când e devreme şi când e târziu
Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.
Omenia: multe fiinţe, puţini oameni
Omenia reprezintă un cumul de calităţi care conferă cea mai importantă titulatură: cea de OM. Totodată, cea mai rară titulatură a zilelor noastre. Şi cea pe care eu o respect cel mai mult. Deşi pare firesc să o deţinem şi să reprezinte fiinţa umană, mulţi tânjesc după alte titulaturi şi au uitat cât de important este să trăieşti dovedind omenie. Degeaba înşiri diplome şi alte merite dacă nu mai cunoşti semnificaţia cuvântului OM.
Goana după bani sau maratonul risipitorilor
Dacă setea de bani s-ar transforma în sete de cunoaștere, atunci mulți ar deveni atotștiutori. Din păcate, goana după bani şi putere înseamnă degradarea fiinţei umane. În prezent decurge un maraton al risipitorilor în care mulţi aleargă orbiţi să stăpânească banul. Dar banii deţin acel vicleşug prin care îţi pot acapara simţurile. Şi oamenii sunt vicleni, însă banul întrece omul în viclenie.
Invidia sau războiul din întuneric
Invidia este acea strălucire a privirii care ascunde întunecime. Când se întâlneşte întunericul minţii cu întunericul sufletului se declanşează un conflict interior puternic. Şi i-as spune războiul din întuneric. Acesta nu face altceva decât să degradeze fiinţa umană aruncând-o pe căile risipirii.
Invidioşii se vor matematicieni. Ei calculează îndeaproape bunurile altora folosind teoremele întunericului. Dar rezultatele lor nu pot avea exactitate fiindcă ei lucrează cu neştiinţa. Dacă ştiinţa lucrează cu precizie şi corectitudine şi are ca destinaţie adevărul şi lumina, invidia lucrează cu necinste şi are ca destinaţie neadevărul şi întunecimea.