Scrisoare întomnată
Iertaţi-mă că scriu despre tristeţe
Şi-n versul meu s-a întomnat adânc,
Dar eu consider toamna o nobleţe
În care toate cerurile plâng.
expresii poetice
Bilanţ
În urma tragediei numite nepăsare
S-a-mbolnăvit pământul şi are o tumoare,
Dar mai bolnav e ochiul acela ce priveşte
Cum sângeră natura şi cum se tânguieşte.
Numele tău
Când vreau să-mi regăsesc identitatea
Şi nu mai ştiu ce-i bine şi ce-i rău
Alung din trupul meu singurătatea
Şi mă predau rostind numele tău.
Eterna vară
Tu te-ai născut în zi de vară
Şi tot cu vara vrei să pleci,
Să o priveşti ultima oară
Luând-o-n sinea ta pe veci.
Ne cheamă marea
Ascultă cum te strigă marea,
Întregul cer o ocroteşte,
Netulburată e chemarea
Care-n amurguri străluceşte.
Pe unde trece
Pe unde trece bucuria
Rămâne locul luminos
Şi-n om e scrisă datoria
De a trăi pentru frumos.
Plouă în suflet
Un nor s-a risipit în zare,
Amurgul scrie în scântei,
O lacrimă acum dispare
Lăsând un cer în ochii mei.
Suveniruri
Ce mai faci, copilărie,
Ce mai faci, adolescenţă?
Nu am altă terapie
Şi vă cer corespondenţă.
Dreptul la poezie
Eu n-am avut nici pledoarie
Când cerul mi-a trimis mandate:
M-a condamnat la poezie,
O simt în pieptul meu cum bate.
Dragostea, singurul leac
Când vine vorba de dragoste mă gândesc la două verbe puternice: a fi şi a avea. Pentru verbul a fi cred că afirmaţia lui Marin Preda din romanul Risipitorii este emblematică: Dacă dragoste nu e, nimic nu e. Însă, Epistola Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel prezintă memorabil într-o frază puterea dragostei cu ajutorul ambelor verbe: Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt.