Frunză și dor
Cade toamna în mister,
Cade-o lacrimă din cer,
Numai frunza ne provoacă
Și de doruri se dezbracă.
versuri toamna
Să vină toamna
Să vină toamna ca o poezie,
Ca un apel de dragoste și dor,
Să fredoneze-n noi o nostalgie
Și timpul să devină un actor.
Sfârşit de toamnă
Se pregăteşte toamna de plecare,
Această artă e a tuturor,
Un colţ de cer rămâne-n fiecare
Dintr-un amurg de taină şi de dor.
Noi doi şi toamna
Nu sunt amurguri care să transpună
Cât de profundă-i toamna pentru noi
Şi ploile încep să se supună
Acestui anotimp trăit în doi.
O toamnă de ajuns
Şi dacă toată toamna s-a pornit
Să aibă-n ochii noştri un sfârşit
De ce nu e de-ajuns ce ne-a făcut
Şi se întoarce iar la început?
În toamna de aramă
În toamna de aramă tăcerile privesc
Cum frunzele se roagă şi plâng nepământesc.
A început să plouă cu nostalgii şi dor
Şi însuşi efemerul devine spectator.
Beethovian
E toamnă-n ochii mei şi-o nostalgie
Se-aşează lăcrimând pe un pian,
Resping oricare leac şi terapie
Şi vă privesc în stil beethovian.
Scrisoare întomnată
Iertaţi-mă că scriu despre tristeţe
Şi-n versul meu s-a întomnat adânc,
Dar eu consider toamna o nobleţe
În care toate cerurile plâng.
1 2