Octombrie
În numele toamnei şi-al artei,
Cu lacrima frunzei şi-a vieţii
Natura şi cerul pictează,
E numele dat frumuseţii.
versuri toamna
O toamnă de ajuns
Şi dacă toată toamna s-a pornit
Să aibă-n ochii noştri un sfârşit
De ce nu e de-ajuns ce ne-a făcut
Şi se întoarce iar la început?
În toamna de aramă
În toamna de aramă tăcerile privesc
Cum frunzele se roagă şi plâng nepământesc.
A început să plouă cu nostalgii şi dor
Şi însuşi efemerul devine spectator.
Beethovian
E toamnă-n ochii mei şi-o nostalgie
Se-aşează lăcrimând pe un pian,
Resping oricare leac şi terapie
Şi vă privesc în stil beethovian.
Scrisoare întomnată
Iertaţi-mă că scriu despre tristeţe
Şi-n versul meu s-a întomnat adânc,
Dar eu consider toamna o nobleţe
În care toate cerurile plâng.
Destăinuirile toamnei
Când toamna-n sinea mea renaşte
Ca un poem desăvârşit
Un singur dor mă recunoaşte
Şi numai el m-a înrobit.
Poezia toamnei
Acum, când cade toamna în poeme
Şi frunza cere primul ajutor,
Constat că doar iubirile supreme
Pot defini o lacrimă de dor.
Arta de-a fi toamnă
Aştept o toamnă care mă previne
Că va fi arta dorului de tine,
Dar ştiu că dorul veşnic mă condamnă
Şi nu pot fără arta de-a fi toamnă.
Anotimpul regăsirii
Cu toamna am plecat spre veşnicie
Şi merg la braţul ei fără a şti
Că haina mea ţesută-n poezie
A plâns arama altor veşnicii.