Arta de-a fi toamnă

Aştept o toamnă care mă previne
Că va fi arta dorului de tine,
Dar ştiu că dorul veşnic mă condamnă
Şi nu pot fără arta de-a fi toamnă.

Doar din această sfântă măreţie
Eu te-am pictat în cer şi-n poezie,
Iar ochii tăi mă dor precum o artă
Şi însăşi toamna numele ţi-l poartă.

Te recompun din tainele astrale,
Sunt doar o rană a tăcerii tale
Şi nimeni n-ar putea să ne despartă,
Căci nu se poate toamnă fără artă.

Ca un amurg ce scrie-o rugăciune
În anotimpul de confesiune
Îi cer eternităţii să-mpartă
Cu noi această dragoste de artă.

N-am să renunţ la vers şi nostalgie,
Eşti arta ce-mi revine numai mie
Şi lacrima de toamnă ce mă iartă,
Eu cred că tu eşti cea mai rară artă.

Aştept o toamnă care mă previne
Că va fi arta dorului de tine,
Dar ştiu că dorul veşnic mă condamnă
Şi nu pot fără arta de-a fi toamnă.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Tristeţile.