Tristeţile

Tristeţile nu pot să se despartă,
Sunt două anotimpuri care vor
Durerea şi eternul să împartă
În casa lor de taină şi de dor.

Tristeţea mea e foc şi amintire,
Un anotimp ce trece lăcrimând.
Eu nu renunţ la toamna din privire,
O voi purta oriunde şi oricând.

Tristeţea ta e cer şi e ninsoare
Un anotimp ce trece tremurând,
Tu nu renunţi la iarna cea mai mare,
O vei purta în sine şi în gând.

Tristeţile nu cer vreo vindecare,
Sunt două anotimpuri care vor
Să ia în braţe cerul şi să zboare
Eternizând o lacrimă de dor.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi Puterea dragostei.