Atunci când auzim cuvântul duşman de regulă îl asociem unui chip. Ne gândim la o persoană pe care o considerăm în stare să ne facă rău sau pe care o simţim cu gânduri rele asupra noastră. Însă, uităm de un duşman cu adevărat periculos. E vorba chiar de stresul pe care îl primim în fiinţa noastră şi căruia îi permitem cu inconştienţă să ne pericliteze echilibrul interior şi sănătatea.
Acasă nu-i doar un cuvânt,
E cel mai sacru legământ.
Străinătate, boală grea,
Departe e inima mea.
Această noapte permanentă
Din care vreau a evada
M-a transformat în pacientă
Åži boala n-o mai pot sfida.
Umblau tristeţi prin ploi şi vânt,
Umblau cu toamna pe pământ,
CerÅŸeau puteri ÅŸi tratament
Când au văzut un sentiment.
Să ne întoarcem la emoţie aşa cum ne-am întoarce acasă după lungi drumuri şi rătăciri. Cred că aceasta este cea mai frumoasă regăsire. Goana după lucruri nesemnificative ne-a împins pe cărări sumbre. Am uitat ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Am uitat de puterea simplităţii şi de rostul nostru pe pământ. Să fim emoţie, să reaprindem emoţia şi să o oferim. Aceasta este viaţa.
Eu n-am avut nici pledoarie
Când cerul mi-a trimis mandate:
M-a condamnat la poezie,
O simt în pieptul meu cum bate.
Eu din Lumină îmi fac casă
Şi-n mine Plânge Dumnezeu,
Nu ştiu o taină mai frumoasă,
ÃŽn versul ei renasc ÅŸi eu.
Cuvântul înseamnă expresie, putere, lumină sau întuneric. El poate fi o armă sau o floare. Poate lucra în slujba artei şi frumosului sau poate lovi. De aceea, e foarte important să ştim cum să îmbrăcăm cuvintele pentru a dărui celor din jur şi nouă înşine linişte şi alte stări frumoase de care fiinţa are nevoie.
Dintr-o mie de dezastre
Care sting aici lumina
Patima trădării noastre
Nu îşi recunoaşte vina.
De la ceruri la pământ
Tu eşti dorul cel mai sfânt
Şi de la pământ la cer
Eşti cel mai adânc mister.
