Însingurare
Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
E cel mai greu din câte-au existat.
poezii rugăciuni
Rugăciune de sărbători
Neputinţi şi lacrimi se compun,
Mai Trimite, Doamne, o salvare,
Pentru cei săraci Dă un Crăciun,
Pentru cei bolnavi o sărbătoare.
Scrisoare de revoltă
Dar cum să mai existe vreo minune
Când omul a fugit de rugăciune?
Şi cum să mai existe vindecare
Când el s-a lepădat de cer şi soare?
Colind ceresc
Să ningă cu iertare peste lume,
Să-i dăm zăpezii dreptul la un nume,
Să vină doar un viscol de iubire,
Să-i dăm ninsorii drept la nemurire.
Să nu mai fie boală şi minciună
Şi iarna să ne-aducă împreună,
Să cânte-n cer lumina cu credinţă,
Să nu mai fie ger şi neputinţă.
Puterea credinţei
O singură putere e mai mare
Şi mângâie durerea pe pământ:
Doar tu şi cerul într-o-mbrăţişare,
Acesta este sacrul legământ.
Cer şi Lumină
Cad în genunchi regretele şi vor
Să strângă cerul în privirea lor,
Dar Dumnezeu veghează şi alină
Şi-o lacrimă Luminii se închină.
Prea multă nedreptate pe pământ,
Prea multă iarnă, patimă şi vânt,
Regretele se-mbracă în tăcere
Şi doar din ceruri vine mângâiere.
Sonetul trandafirului
Eu înfloresc în tainele iubirii.
De-ar înflori şi oamenii ca mine
Aş ştrânge-atâtea doruri şi suspine
Eternizând sclipirile privirii.
Înălţare prin Cuvânt
Doamne, Cartea Ta mi se deschise,
Ceru-ntreg în palme s-a răsfrânt,
Mâinile sunt veşnicii nescrise,
Mă-nchin lumii Tale prin Cuvânt.
Cronica volumului de poeme Sfeşnic în rugăciune
Volumul de poezii Sfeşnic în rugăciune, semnat de maestrul Traian Vasilcău, m-a emoţionat profund după lecturare şi, prin urmare, am hotărât să scriu despre frumuseţea acestuia.
Traian Vasilcău, călătorul nemărginirii
Rugăciunea este cea mai pură formă de recunoştinţă către divinitate, iar Traian Vasilcău îşi îndeplineşte misiunea revărsând în sufletele noastre lumina templului ceresc prin versuri care freamătă în eternitate. Singura ştiinţă al cărei Adevăr e desăvârşit este credinţa. Aceasta este ştiinţa lui Dumnezeu în al cărei studiu profund poetul se dăruieşte cu ardoare, lăsându-şi emoţiile să capete strălucire celestă prin rugăciune.
Nu e râu mai senin decât acela care izvorăşte dintr-un suflet ce-i cântă divinităţii. Nu e lacrimă mai curată decât cea care pleacă spre absolut, doinind iubire pentru Creator. Şi nu e un suflet mai înălţător decât acela care trăieşte pentru şi din mângâierea divină.