Crez în alb şi negru
Cred într-o iubire fără moarte,
Cred în rostul vieţii pe pământ
Şi mai cred că trupul o să poarte
Alb şi negru ca pe un veşmânt.
scrisori de credinţă
Scrisoare de revoltă
Dar cum să mai existe vreo minune
Când omul a fugit de rugăciune?
Şi cum să mai existe vindecare
Când el s-a lepădat de cer şi soare?
Colind ceresc
Să ningă cu iertare peste lume,
Să-i dăm zăpezii dreptul la un nume,
Să vină doar un viscol de iubire,
Să-i dăm ninsorii drept la nemurire.
Să nu mai fie boală şi minciună
Şi iarna să ne-aducă împreună,
Să cânte-n cer lumina cu credinţă,
Să nu mai fie ger şi neputinţă.
Cer şi Lumină
Cad în genunchi regretele şi vor
Să strângă cerul în privirea lor,
Dar Dumnezeu veghează şi alină
Şi-o lacrimă Luminii se închină.
Prea multă nedreptate pe pământ,
Prea multă iarnă, patimă şi vânt,
Regretele se-mbracă în tăcere
Şi doar din ceruri vine mângâiere.
Sonet ceresc
Sunt doar un sfeşnic într-o rugăciune
Şi cântecul luminii din poeme,
Sunt lacrima care-a-ngheţat în vreme,
Doar mării mai învăţ a mă supune.