Prea mult, prea puţin
Prea mult ne întristăm de neajunsuri
Şi prea puţin naturii îi zâmbim,
Prea mult ne agităm pentru răspunsuri
Şi prea puţin de cer ne amintim.
poezii despre viaţă
La pământ
Să intre şi prostia-n carantină!
De ce mai umblă liberă pe străzi
Când îngâmfarea ei vrea să obţină
Prin lipsa de cultură alte prăzi?
Să stea, cumva, în lanţuri izolată,
Că a făcut ravagii printre noi,
Ar trebui urgent încarcerată
Sau aruncată-n groapa de gunoi!
Tot ce ne-a rămas
Chiar lacrima de lacrimi e sătulă
Şi intră cu tot omul în impas
Cu toată ştiinţa care nu-i destulă,
Nădejdea este tot ce ne-a rămas.
Dezamăgire
La uşă bate iar dezamăgirea
Când nu m-am pregătit de musafiri,
Dar nu mă iartă, şi-a impus sosirea,
Măcar un ceas să stăm la povestiri.
Un ceai amar ÅŸi-mi spune pe-ndelete
Motivul pentru care a venit,
Că mi-a adus o geantă de regrete
Atât de grea încât s-a istovit.
DeÅŸteptarea
Alo, alo, e vremea deşteptării,
Pământul stă pe culmile răbdării
Şi nu mai este timp de somnolenţă,
Pământul cheamă cerul de urgenţă!
Nedreptate
E drept că viaţa asta e nedreaptă
Şi uneori ne-njunghie în piept,
Dar nu e vreo răsplată după faptă,
Copii bolnavi în lume este drept?
N-avem nimic
Avem destule, mai puţin răbdare,
Avem un cer, dar vrem până la soare.
Avem un vis, dar vrem pe căi uşoare,
N-avem nimic ÅŸi nu vrem ajutoare.
Rătăciri
Adesea rătăcim fără speranţă
Şi multe întrebări nu au răspuns,
Dar unde-i pe pământ vreo siguranţă?
În toate câte sunt e-un neajuns.
Crez în alb şi negru
Cred într-o iubire fără moarte,
Cred în rostul vieţii pe pământ
Şi mai cred că trupul o să poarte
Alb şi negru ca pe un veşmânt.
