Deşertăciuni
Degeaba plâng luminile şi marea,
Doar cerul mai ascultă jalea lor,
În temniţa uitării stă valoarea
Şi-n jurul ei prea multe taine mor.
intelepciune
Renaştere
E viaţa neajunsul cel mai mare,
Uităm ades ce-nseamnă a trăi
Şi ne sfârşim în trista zbuciumare
Sperând că vom renaşte într-o zi.
Pe unde trece
Pe unde trece bucuria
Rămâne locul luminos
Şi-n om e scrisă datoria
De a trăi pentru frumos.
Care este timpul pierdut
Timpul se măsoară prin folosinţă. Aceasta îl face scurt sau lung. Dar ce înseamnă să îl cheltuim cu folos? Excluzând leneşii, care sunt experţi în pierderea timpului, există multe alte situaţii triste în care nu realizăm că pierdem timp preţios.
Cuvintele
Cuvintele pot mângâia fiinţa
Sau pot lovi în mod neomenesc,
Aşează-n ele doar bunăvoinţa
Şi-atunci vei şti ce taină împlinesc.
Adevăr sau provocare
Adevărul este că de multe ori fugim de adevăr. Şi facem asta considerând că doare. Însă cea mai mare provocare este să privim şi să ascultăm adevărul. Are multe să ne spună. Îl vom afla în ochii celoralalţi, în faptele şi cuvintele lor. Dar, mai presus de toate, trebuie să îl căutăm în adâncurile noastre. Doar acolo se află cel mai important adevăr.
Ce şi cât ni se cuvine
Unii acţionează cum se cuvine, altora li se cuvine după cum acţionează. Dar cum ştim ce şi cât ni se cuvine? Cine merită şi cine nu?
Cu sau fără limite
Se spune că în dragoste şi război totul e permis. Sunt teritorii care nu pot fi limitate. Sufletul tinde să cunoască absolutul şi nu-l putem limita. Însă, în alte situaţii, e nevoie de limite. Dacă ele există şi în matematică, trebuie să ştim când mai sunt necesare.
Trebuie: de ce, când şi cum
Verbul a trebui este unul din verbele cu greutate. El exprimă datoriile morale şi responsabilităţile pe care le avem. Atât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de noi. Pentru a trăi frumos trebuie să respectăm un set de reguli şi legi morale. Deosebit de importante. Dar cum şi când trebuie?
O altfel de frumuseţe
Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.