Destăinuirile toamnei
Când toamna-n sinea mea renaşte
Ca un poem desăvârşit
Un singur dor mă recunoaşte
Şi numai el m-a înrobit.
poezii melancolice
Bilanţ
În urma tragediei numite nepăsare
S-a-mbolnăvit pământul şi are o tumoare,
Dar mai bolnav e ochiul acela ce priveşte
Cum sângeră natura şi cum se tânguieşte.
Deşertăciuni
Degeaba plâng luminile şi marea,
Doar cerul mai ascultă jalea lor,
În temniţa uitării stă valoarea
Şi-n jurul ei prea multe taine mor.
Renaştere
E viaţa neajunsul cel mai mare,
Uităm ades ce-nseamnă a trăi
Şi ne sfârşim în trista zbuciumare
Sperând că vom renaşte într-o zi.
Rondelul singurătății
Că reci ți-s brațele, singurătate,
Eşti însăşi boala lumii cea mai grea,
Pe umăr o tristețe iar mă bate
Şi simt cum lăcrimează umbra mea.
Vara regretelor
Se plimbă vara prin regrete
Privindu-mă cu ochii trişti
Şi implorând să se repete
Povestea-n care tu exişti.
Aştept o veste
Aştept o veste de la tine,
De ochii tăi aş vrea să ştiu,
Dar nicio lacrimă nu vine
Să-mi spună dacă-i prea târziu.
Ne cheamă marea
Ascultă cum te strigă marea,
Întregul cer o ocroteşte,
Netulburată e chemarea
Care-n amurguri străluceşte.
Infinit
Stele cad în marea vremii
Strălucind prin infinit,
Lacrimi scriu fără de temeri
Versuri vii în asfinţit.
Plouă în suflet
Un nor s-a risipit în zare,
Amurgul scrie în scântei,
O lacrimă acum dispare
Lăsând un cer în ochii mei.