Să vină iarna

Să vină iarna ca o evadare
Şi ca un dor curat de absolut,
Trimite, Doamne, cerul în ninsoare
Şi-n puritatea lui un început.

Să vină iarna ca o provocare,
Ca ultimul refugiu şi tribut,
Alungă, Doamne, sumbra resemnare
În care albul n-a mai încăput.

Să vină iarna ca o condamnare
În tribunalul dorului pierdut,
Trimite, Doamne, Viaţa-ntr-o ninsoare
Când zgomotul din oameni a tăcut.

Să vină iarna ca o dezlegare,
Ca ultimul descântec şi sărut,
Alungă, Doamne, sumbra nepăsare
În care cerul nu-i recunoscut.

Să vină iarna ca o tranformare,
Să lumineze tot ce am crezut,
Trimite, Doamne, cerul ca salvare
Că albul omenesc a dispărut.

Să vină iarna ca o sărbătoare,
Cum niciodată omul n-a avut,
Să viscolească sfânt întru iertare,
Nimic să nu mai fie de temut.

Să vină iarna, binecuvântare,
Ca un refren, ca un terapeut,
Iar cerul printre oameni să coboare
Să-i vindece în mod nemaivăzut.

Să vină iarna ca o neuitare,
Să fie timpul martor surdomut,
Trimite, Doamne, Dragostea-Ţi cea Mare
Şi-n albul ei vom şti c-am renăscut.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Cea din urmă ninsoare.