Destăinuirile toamnei
Când toamna-n sinea mea renaşte
Ca un poem desăvârşit
Un singur dor mă recunoaşte
Şi numai el m-a înrobit.
poezii anotimpuri
Poezia toamnei
Acum, când cade toamna în poeme
Şi frunza cere primul ajutor,
Constat că doar iubirile supreme
Pot defini o lacrimă de dor.
Arta de-a fi toamnă
Aştept o toamnă care mă previne
Că va fi arta dorului de tine,
Dar ştiu că dorul veşnic mă condamnă
Şi nu pot fără arta de-a fi toamnă.
Anotimpurile iubirii
Vreau să renaştem ca o primăvară,
Aşa cum niciodată n-a mai fost,
Aşa cum ne-am privit întâia oară,
Aşa cum cerul a găsit un rost.
Vara regretelor
Se plimbă vara prin regrete
Privindu-mă cu ochii trişti
Şi implorând să se repete
Povestea-n care tu exişti.
Primăveri şi rugăciuni
Să fim două primăveri
Îmbrăcate în lumină,
Să fim două rugăciuni
Într-o lacrimă divină.
Zăpezi de dor
Când toate rănile te dor
Şi nu găseşti o altă cale
Să strângi zăpezile de dor
În tainele privirii tale.
Iarnă, dor şi iertare
Eu am crezut că iarna-i doar poveste,
Dar am aflat că şi iertare este,
Deşi iubeam doar toamna cea de taină
Eu am aflat că iarna e o haină.
Că ea îmbracă rănile şi timpul
Şi numai ea rămâne anotimpul
Cu care ne-nvelim în amintire,
Eu am aflat că iarna-i nemurire.
Anotimpul regăsirii
Cu toamna am plecat spre veşnicie
Şi merg la braţul ei fără a şti
Că haina mea ţesută-n poezie
A plâns arama altor veşnicii.