Sonetul luminii
Cuvântul mi-a fost leagăn şi-alinare,
Iar casa mea e însăşi poezia,
În ochii ei veghează veşnicia
Şi toamna redevine vindecare.
strofe frumoase
Nemurire
Albe destine îmi croiesc prin mare,
Aştept pe stânca unui dor tardiv,
Acum că timpul suie către soare
Ascund lumina lui într-un motiv.
Poezia din noi
Poezia, precum iubirea, trebuie sărbătorită mereu. Ea renaşte în fiecare zi. În noi, prin noi şi pentru noi. Ne vindecă neajunsurile, ne mângâie rănile şi ne înalţă spre infinit. Ne poartă pe tărâmuri unde timpul nu cunoaşte limite, ne lasă să atingem cerul şi să descoperim muzica sferelor înalte, să pătrundem în culorile absolutului şi să ne redescoperim prin ele, să evadăm din vremelnicie şi să dansăm cu eternitatea. Iar dragostea este cea mai frumoasă poezie din noi.
Vise, lacrimi şi taine-catrene
Spune-mi, mare fără teamă,
Unde piere al tău glas
Şi când valul tău ne cheamă
Câte clipe ne-au rămas?
♠
Gânduri, imagini şi emoţii în versuri
O lacrimă a coborât din soare
Şi străluceşte tainic pe pământ,
S-a odihnit şi cerul lângă mare
Ca un copil în leagăn de cuvânt.
Am înţeles că lumea-i trecătoare,
Iar omul zboară ca o frunză-n vânt.
♠
Catrene despre timp şi viaţă
Să prinzi în palme-o clipă de iubire
Și să devii prin ea nemuritor
Înseamnă să trăiești vremelnicia,
Dar nu mai ești un simplu trecător.