La pământ

Să intre şi prostia-n carantină!
De ce mai umblă liberă pe străzi
Când îngâmfarea ei vrea să obţină
Prin lipsa de cultură alte prăzi?

Să stea, cumva, în lanţuri izolată,
Că a făcut ravagii printre noi,
Ar trebui urgent încarcerată
Sau aruncată-n groapa de gunoi!

Când vezi cum defilează arogantă
Şi o ascultă breasla de cretini
Îţi ceri iertare şi de la o plantă
Care gândeşte de la rădăcini.

Prostia n-are simţ şi nici măsură,
Nu îi găseşte nimeni un descânt
Şi ce necaz că are ochi şi gură,
Pământul pune capul în pământ.

Când vezi că n-are pic de îndurare
Şi o ascultă breasla de năuci
De la pădure îţi mai ceri iertare
Că doar butuci au pus-o pe butuci.

Prostia n-are leac şi nici nu doare,
Ea doar sfidează viaţa în cuvânt
Şi ce necaz că e nemuritoare,
Pământul vrea să între în pământ.

Când vezi atâtea turme ce se-adună
Şi de prea multă faimă obosesc
Ai vrea să vină grabnic o furtună
Să spulbere puhoiul cel grotesc.

Prostia n-are timp şi nu se scuză,
Nici vântul n-a putut să-i facă vânt
Şi ce necaz c-a devenit o muză,
Pământul este astăzi la pământ.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Fără cuvinte.