Tot ce ne-a rămas

Chiar lacrima de lacrimi e sătulă
Şi intră cu tot omul în impas
Cu toată ştiinţa care nu-i destulă,
Nădejdea este tot ce ne-a rămas.

Când însuşi cerul dă o ordonanţă
Un crezământ rămâne fără glas
Şi nu vedem că-n ultimă instanţă
Credinţa este tot ce ne-a rămas.

O inimă şi-un clopot vor să bată,
Se roagă pentru-un ultim parastas,
Nu poate fi iubirea izolată,
Căci ea e tot ce-n noi a mai rămas.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Puterea credinţei.