Sonet ceresc

Sunt doar un sfeşnic într-o rugăciune
Şi cântecul luminii din poeme,
Sunt lacrima care-a-ngheţat în vreme,
Doar mării mai învăţ a mă supune. 

Un  cer care de nouri nu se teme,
Din ploi de vise toamna recompune,
Sunt soarele ce-n voi nu va apune,
Cuvântul care s-a născut devreme.

Am învăţat ce-nseamnă nemurirea
Şi-n versuri locuiesc de când mă ştiu
M-a vindecat de temeri doar iubirea,

În poezie nu cunosc târziu,
Astăzi mă doare numai fericirea-
Eu pot din veşnicie să vă scriu.

Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ şi a fost dedicat mentorului meu Traian Vasilcău.

Dacă v-a plăcut acest sonet, mai puteţi citi Cine-a sfinţit cuvintele în stele.