Nemurire

Albe destine îmi croiesc prin mare,
Aştept pe stânca unui dor  tardiv,
Acum că timpul suie către soare
Ascund  lumina lui într-un motiv.

A mai apus o stea între speranțe,
Adoarme țărmul mării legănând;
Ascult în temeri fine rezonanțe,
Amurgul mă cuprinde fremătând.

Ar vrea să cânte-n versuri nemurirea
Aprinsă-n visul unui tainic zbor,
Alintul ce îmi curmă amăgirea
Adie-n preacuratul meu amor.

Astăzi mă doare numai fericirea,
Am devenit poemul unui dor.

Poezia face parte din volumul Anotimpurile sufletului.
Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi Sonet ceresc.