Sonetul credinţei

Cine-a sfinţit cuvintele în stele
Şi le-a sudat în tainele iubirii
De-au plâns înfriguraţi şi trandafirii
Cu patima unei dorinţi rebele?

Cine-a sculptat senin din legea firii
Când focu-şi strecura printre inele
Nelinişti dintre liniştile grele
Spre a renaşte-n holda nemuririi?

În lacrima unei tăceri se stinge
Un gând care prin neguri a trecut,
Iar vălul de mister nu-l mai atinge

Şi-a obosit în haina sa de lut.
Credinţa este scutul care-nvinge
În teama noastră de necunoscut.

Sonetul face parte din volumul Între cer şi pământ.

Dacă v-a plăcut această poezie despre credinţă, puteţi citi şi Înălţare prin Cuvânt.