Noi doi şi toamna

Nu sunt amurguri care să transpună
Cât de profundă-i toamna pentru noi
Şi ploile încep să se supună
Acestui anotimp trăit în doi.

Nu sunt cuvinte care să descrie
Unicitatea toamnei ca mister,
Avem nevoie de o nostalgie
În care nu e loc de efemer.

Nu sunt furtuni ce pot să ne despartă,
Deşi e numai toamnă pe pământ,
Aceasta e cea mai frumoasă artă
Şi noi avem prin ea un legământ.

Nu sunt nici versuri care să exprime
Cât de intens e dorul condamnat
Şi de atâta foc şi profunzime
În ochii noştri iar s-a întomnat.

Ce ploaie, ce mister, ce pasiune,
Şi poezia s-a dezlănţuit,
Căci toamna pentru noi e-o rugăciune
În care totul e desăvârşit.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Arta de-a fi toamnă