Dreptul la cer

Senin e dreptul nostru la speranţă,
Acest albastru nu e efemer,
Stă dincolo de timp şi de distanţă
Supremul drept de a avea un cer.

În lipsa lui nimic nu se mai poate,
Un trup în întuneric prizonier,
Iubirea-i peste tot şi peste toate,
Dar nu ar exista fără de cer.

Priviţi, vă rog, amurgul care tace
Şi-un răsărit ce scrie în mister,
Nu e lumina cea care ne face
Să respirăm în dreptul la un cer?

A crede şi-a spera până la fine,
Oricât ar fi pământul de sever,
Dar nu stă-n noi puterea de-a obţine
Firescul drept de a avea un cer?

Acesta-i omul: călător prin lume,
Adeseori mai trist sau mai stingher,
Dar nu-şi găseşte rost şi nici un nume
De n-ar avea supremul drept la cer.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Artă şi cer.