O toamnă de ajuns

Şi dacă toată toamna s-a pornit
Să aibă-n ochii noştri un sfârşit
De ce nu e de-ajuns ce ne-a făcut
Şi se întoarce iar la început?

Prea multă toamnă-n cer şi pe pământ,
Prea multă toamnă-n versuri s-a răsfrânt,
Dar între noi nu-i toamnă de ajuns
Şi suntem întrebări fără răspuns.

Şi dacă toată toamna ne-a legat
Cu lanţuri arămii într-un păcat,
De ce nu e de-ajuns cât ne-a rănit
Şi se întoarce-n noi ca un cuţit?

Prea multă toamnă-n glas şi în priviri,
Prea multă toamnă în orânduiri,
Dar între noi nu-i toamnă de ajuns
Şi suntem provocări fără răspuns.

Şi dacă toată toamna s-a pornit
Şi-n ochii noştri n-are un sfârşit
Eu cred că e de-ajuns să ne privim
Şi veşnicia toamnei o să fim.