Scrisoare întomnată

Iertaţi-mă că scriu despre tristeţe
Şi-n versul meu s-a întomnat adânc,
Dar eu consider toamna o nobleţe
În care toate cerurile plâng.

Tăcere mai frumoasă nu există,
Şi muzica tăcerii e a ei,
Cum cântă toamna o sonată tristă
Aşa aş vrea poemul să-mi închei.

Iertaţi-mă când port melancolie
Şi-n versul meu e toamnă şi mister,
Dar vreau să vă ofer o nostalgie
Din lacrima luminii de la cer.

Pictură mai frumoasă nu există,
Şi muzica picturii e a ei,
Cum cântă toamna o baladă tristă
Aşa aş vrea menirea să-mi închei.

Iertaţi-mă când scriu despre durere
Şi-n versul meu e-un foc mistuitor,
Dar vreau să ardă-n voi acea tăcere
Din lacrima luminii unui dor.

Artist mai talentat nici nu există,
Şi tot ce-i mai frumos este al ei,
De prea mult farmec în privirea-i tristă
M-a condamnat în lacrimi să închei.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Cântec de dor.