Cântec de dor

De-atâta dor şi toamna e bolnavă
Şi m-a privit cu vers bacovian,
Îşi căuta puterea-ntr-o octavă
Şi-a început să cânte la pian.

Un cântec de o rară frumuseţe,
Un cântec de iubire în eter,
Să vindece a mărilor tristeţe,
Să vindece şi lacrima din cer.

Un cântec de lumini şi regăsire,
Un cântec de speranţă şi de foc,
Să vindece a cerului privire,
Să vindece al nostru nenoroc.

Cânta cu farmec trist şi neputinţă
Într-un amurg de taină şi de vis,
Dar a primit din ceruri o sentinţă:
Să fie numai ea un dor prescris.

Privesc acum la toamna sângerândă
Ce se retrage într-un sfânt decor
Când mi-a şoptit cu vocea-i tremurândă:
-Nici eu n-am vindecare. Sunt doar dor!

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi Primăvară bacoviană.