Bacoviană

Nici locul nu-mi găsesc de la o vreme,
E iarnă într-un fel bacovian
Şi ninge cu regrete şi poeme
Şi-a îngheţat tăcerea pe-un pian.

Absenţa ta mă lasă fără nume
Şi mă întreb de-i bine sau e rău,
Dar umbra mea e singură în lume,
Pe rana ei am scris numele tău.

Tu ai semnat durerea ce mă-nvinge,
De-acum eşti vinovat de boala mea,
Nu focul tău e cel ce mă respinge,
Tu însuţi vrei să fii o iarnă grea.

Mai ninge cu tăceri şi despărţire,
Mai vine câte-un gând bacovian,
Mai este loc în noi de-o amăgire
Şi dorul a ajuns un biet orfan.

Orgoliul nu cunoaşte îndurare,
Mă sting în ochii tăi şi nu e drept
Să mă renegi cu-atâta nepăsare
Când tu trăieşti, acum, la mine-n piept.

Eşti vinovat de noaptea care vine
Şi mă întreb de-i bine sau e rău,
Dar voi purta durerea iar cu mine
Căci ea, de fapt, e numai chipul tău.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Dreptul la iubire.