Vindecare

Această noapte permanentă
Din care vreau a evada
M-a transformat în pacientă
Şi boala n-o mai pot sfida.

Într-un amurg de doruri grele
Aş vrea să cad şi să te chem,
Lumina existenţei mele,
Absenţa ta e un blestem.

Această noapte mă răpune
Şi-n faţa ei îngenunchiez,
Încep să spun o rugăciune
Prin care te eternizez.

Eu mă închin iubirii tale,
Atât de rară pe pământ
Şi chem tăcerile astrale
Să-mi fie ultimul veşmânt.

În întunericul ce doare
Iau dorul şi îl strâng la piept
Şi simt cum cad de pe picioare
Lăsând doar un final nedrept.

Dar mă ridică o putere
Când cerul e strălucitor
Şi-acum privirea ta îmi cere
Un vers din noi nemuritor.

Lumina existenţei mele
Şi dorul meu nepământesc,
Eu am învins nopţile grele
Eterna zi să-ţi dăruiesc.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Bacoviană.