Insomnie

Am întrebat părerile de rău
De ce mă osândesc la insomnie,
Iar noaptea a luat foc de focul tău
Şi zorii-mi ard pe tâmple-n duşmănie.

Am întrebat amurgul sângeriu
De ce-mi sugrumă visul şi odihna,
Văd doar un răsărit şi nu mai ştiu
De umbra ta ce-mi duce-n spate tihna.

Am întrebat instanţele cereşti
De ce m-au condamnat să stau de pază,
Eu din nesomn te rog să mă trezeşti
Acum când ziua iar mă exilează.

Îţi caut umbra ca pe-un somnifer
În fiecare clipă ostenită
Şi-n tot acest nesomn încă mai sper
Să te visez în noaptea ilicită.

Iar dacă-n visul meu s-ar întâmpla
Să vină despărţirea ca o umbră,
Mă-ntorc la răsărit a contempla
Această noapte care mă preumblă.

Şi dacă-ar fi în vis să mă renegi
Şi umbra ta din mine să se smulgă,
Va fi nesomnul prima dintre legi
Şi voi veghea când noaptea se promulgă.

Dar poate nu e dat să te visez
Şi-atunci blestem tăcerea înnoptării,
În faţa zilei eu îngenunchiez
Şi-abia acum văd beznele visării.

Când au răspuns instanţele cereşti
Am înţeles că ziua îmi rămâne,
Şi dacă-adorm te rog să mă trezeşti,
Nesomnul nu dorea să ne dărâme.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Vindecare.