Să fugi de singurătate şi să te refugiezi în iubire este, într-adevăr, o evadare admirabilă. Suntem nonculori şi doar prin ceilalţi devenim culori. Viaţa noastră capătă culoare şi profunzime doar prin prisma altora. Aşa putem justifica nevoia permamentă de legături cu alte fiinţe, legături de altfel primordiale.
Câteodată ai nevoie doar de o privire care să îţi mângâie rănile. Şi priveşti spre cer, acolo de unde ştii că se revarsă lumina şi mângâierea care te poate alina. Acolo s-au mutat mulţi dintre cei dragi nouă şi locuiesc printre stele. În casa lor e linişte şi libertatea supremă şi, din când în când, ne ating lacrimile de dor. Cu toate astea, ei locuiesc în continuare în noi şi niciodată nu vor părăsi sufletele noastre.
Sufletul este un univers nelimitat, pe când raţiunea este un univers limitat. În acest univers al sufletului se petrec fenomene importante pentru fiinţa umană, se încheagă armonii sau se dezlănţuire furtuni, se dau lupte crâncene sau se aşterne o linişte profundă. Aceste fenomene interioare aduc echilibrul sau dezechilibrează fiinţa umană. Raţiunea trimite diverse mesaje sufletului, iar el le prelucrează. Gândurile noastre sunt un factor primordial în declanşarea stărilor sufleteşti. Ele dau sentinţa şi de aceea trebuie să luptăm pentru drepturile noastre lăuntrice stimulând în mod favorabil raţiunea.
