Timpul se măsoară prin folosinţă. Aceasta îl face scurt sau lung. Dar ce înseamnă să îl cheltuim cu folos? Excluzând leneşii, care sunt experţi în pierderea timpului, există multe alte situaţii triste în care nu realizăm că pierdem timp preţios.
Adevărul este că de multe ori fugim de adevăr. Şi facem asta considerând că doare. Însă cea mai mare provocare este să privim şi să ascultăm adevărul. Are multe să ne spună. Îl vom afla în ochii celoralalţi, în faptele şi cuvintele lor. Dar, mai presus de toate, trebuie să îl căutăm în adâncurile noastre. Doar acolo se află cel mai important adevăr.
Unii acţionează cum se cuvine, altora li se cuvine după cum acţionează. Dar cum ştim ce şi cât ni se cuvine? Cine merită şi cine nu?
Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, spune un cunoscut proverb. Şi cred că el expune un adevăr esenţial: amânarea poate înseamna pierdere. Pierderea unei şanse importante. De multe ori, din cauză că amânăm, ne putem trezi într-o realitate dură în care nu ni se mai dau nici şanse şi nici speranţe. Prezentul este cu noi şi trebuie să acţionăm când avem ocazia.
Se spune că în dragoste şi război totul e permis. Sunt teritorii care nu pot fi limitate. Sufletul tinde să cunoască absolutul şi nu-l putem limita. Însă, în alte situaţii, e nevoie de limite. Dacă ele există şi în matematică, trebuie să ştim când mai sunt necesare.
Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.
Să ne întoarcem la emoţie aşa cum ne-am întoarce acasă după lungi drumuri şi rătăciri. Cred că aceasta este cea mai frumoasă regăsire. Goana după lucruri nesemnificative ne-a împins pe cărări sumbre. Am uitat ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Am uitat de puterea simplităţii şi de rostul nostru pe pământ. Să fim emoţie, să reaprindem emoţia şi să o oferim. Aceasta este viaţa.
Dintre toate puterile din lume cred că puterea noastră interioară este cea mai mare. Iar ea înseamnă credinţă, iubire şi nădejde. Acestea ne conferă tăria şi forţa de a trece prin lume şi a înfrunta tristeţile, obstacolele şi furtunile care se abat asupra noastră.
Indiferenţa sau nepăsarea este cea mai grea haină pe care o poate îmbrăca omul. Pentru a construi o lume mai bună e nevoie de implicare. E nevoie de suflet şi voinţă. Când acestea lipsesc vorbim de o formă tristă de rătăcire care denaturează fiinţa şi sfidează tot ceea ce o inconjoară: fie că e vorba de frumuseţi, fie că e vorba de suferinţe.
Orgoliul stă în firea umană. Dar puţini ştiu să-l exploateze benefic. Majoritatea se risipesc devoraţi de ghearele sale. Asta pentru că sentinţa finală o dă interiorul uman.
