Timpul se măsoară prin folosinţă. Aceasta îl face scurt sau lung. Dar ce înseamnă să îl cheltuim cu folos? Excluzând leneşii, care sunt experţi în pierderea timpului, există multe alte situaţii triste în care nu realizăm că pierdem timp preţios.
Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.
Amintirile sunt călătorii reversibile ale sufletului. Ne putem reîntoarce în locuri pline de emoţii sau revedea chipuri dragi nouă atunci când ne este dor. Şi dorul poate străbate timpul şi spaţiul într-un mod unic. Retrăim clipe de neuitat şi înţelegem că amintirile şi-au găsit un loc în sufletul nostru şi vor rămâne mereu acolo chiar dacă în ele se ascund nu doar bucurii, ci şi tristeţi. Fiecare amintire păstrează în ea o emoţie, o imagine, o stare. Clipe care au rămas în loc doar pentru că au o semnificaţie deosebită pentru sufletul nostru. Cine nu are amintiri poate fi considerat sărac şi trebuie să ne construim amintiri pentru că ele vor fi casa noastră mai târziu.
