Amintirile şi locul lor în suflet

Amintirile sunt călătorii reversibile ale sufletului. Ne putem reîntoarce în locuri pline de emoţii sau revedea chipuri dragi nouă atunci când ne este dor. Şi dorul poate străbate timpul şi spaţiul într-un mod unic. Retrăim clipe de neuitat şi înţelegem că amintirile şi-au găsit un loc în sufletul nostru şi vor rămâne mereu acolo chiar dacă în ele se ascund nu doar bucurii, ci şi tristeţi. Fiecare amintire păstrează în ea o emoţie, o imagine, o stare. Clipe care au rămas în loc doar pentru că au o semnificaţie deosebită pentru sufletul nostru. Cine nu are amintiri poate fi considerat sărac şi trebuie să ne construim amintiri pentru că ele vor fi casa noastră mai târziu.

Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Iar aceste petale duc cu ele parfumul unor amintiri. Nu toate amintirile zâmbesc, unele lăcrimează, dar le păstrăm într-un album al sufletului şi le respectăm locul în viaţa noastră. Le lăsăm să-şi spună povestea şi o reascultăm doar pentru că are un mesaj important. Ne aşezăm lângă ele şi le privim zâmbetul, dar şi lacrimile.

Amintirile care poartă cu ele zâmbete sunt clipe importante din viaţa noastră la care ne reîntoarcem cu drag oricând, doar pentru a retrăi acele emoţii frumoase care ne-au înseninat viaţa. Fie că e vorba de reuşite, de întâlniri cu oameni deosebiţi, de momente speciale, de chipurile unor oameni dragi, aceste amintiri care ne înseninează sunt inestimabile şi mesajul lor este acela de a preţui mai mult fiecare clipă şi pe cei care ne fac viaţa mai frumoasă. Ne amintim de bunicii noştri, care poate nu mai sunt, dar care au scris momente unice într-o amintire numită copilărie. Copilăria este una dintre amintirile care devin terapie. Asta pentru că ea reprezintă timp independent, lipsa grijilor şi acea inocenţă care poate vindeca neajunsurile noastre din prezent. Ne amintim de adolescenţă, de anii de liceu, de oameni care ne-au ieşit în cale şi ne-au oferit o mână de ajutor la nevoie, de prieteni deosebiţi pe care i-am cunoscut, de evenimente care ne-au marcat existenţa într-un mod plăcut.  Şi, deşi sunt amintiri fericite, cred că ele stârnesc o oarecare nostalgie. Iar această nostalgie e necesară în viaţa noastră şi, de asemenea, firească. Sunt întru-totul de acord cu afirmaţiile lui Octavian Paler: Cine n-are nicio nostalgie şi nu s-a legat de niciun lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, şi atât. Chiar dacă e mai uşor să trăiască fără bagaje. Amintirea şi speranţa ne modelează în aceeaşi măsură, iar prezentul, pentru a fi adevărat, nu poate fi nici orb, nici surd.  

Timpul se măsoară prin iubire şi cunoaştere. Tot ce am cunoscut şi iubit vreodată se întipăreşte în noi. Stări, chipuri, locuri care şi-au pus amprenta într-un fel anume asupra noastră revin prin amintire. Tot ce a locuit în sufletul şi  privirea noastră, în gândurile care ne-au străbătut, au scris file importante din cartea vieţii noastre pe care uneori dorim să le răsfoim iar şi retrăim acele emoţii. Nu putem uita aceste clipe şi imagini, mai ales chipurile celor care au însemnat ceva pentru noi. Şi ne reîntoarcem la ele prin amintire.

Din păcate, ne amintim şi momente mai puţin frumoase din viaţa noastră. Amintirile care poartă cu ele lacrimi sunt cele care ne întristează sau chiar produc sângerări ale unor răni mai vechi. Sunt imagini care ne-au marcat, clipe pline de durere care au adus suferinţi şi nori pe cerul existenţei noastre. Greşeli făcute inconştient, dar greşeli din care avem de învăţat. Ele ne învaţă că nu se poate fără nori, că trebuie să acceptăm şi file mai triste ale trecutului nostru şi să privim spre clipele senine preţuindu-le mai mult. Să profităm mai mult de timp şi să-l transformăm în amintiri memorabile, să petrecem cât mai mult lângă oamenii dragi, să ne preţuim sănătatea şi familia şi să luptăm mereu pentru a da un sens aparte vieţii noastre. Ne amintim cu drag ori ne amintim cu tristeţe, locuim totuşi printre amintiri şi fără ele sufletul nostru ar fi sărac. Deseori amintirile ne dor, dar trebuie să le aşezăm la locul lor şi să înţelegem că fiecare pagină din cartea vieţii noastre are o anumită semnificaţie.

Fotografiile sunt mărturii ale unor amintiri, timp care a stat în loc doar pentru a surprinde zâmbete, emoţii şi imagini de neuitat. Ele reuşesc să ne readucă zâmbetul pe chip, chiar dacă deseori e nostalgic, să ne mângâie dorurile şi suferinţele, să ne reamintească în ce mod am trecut prin timp şi alături de cine, cum am atins clipe emoţionante, cine a fost alături de noi în acele clipe şi locurile frumoase prin care am trecut. Fotografiile sunt amintiri pe care le putem strânge la piept.

Amintirile adăpostesc lacrimi sau zâmbete, emoţii, doruri şi sentimente profunde. Fără ele viaţa noastră nu ar mai avea farmec. Ele ne sunt adăpost, mângâiere şi alinare. Ele ne sunt şi zâmbet şi lacrimă, şi nostalgie şi putere. În ele ne cuibărim adesea şi ne găsim puterea de a merge mai departe. Niciodată nu e prea târziu atâta timp cât te mai poţi reîntâlni cu tine, cel de odinioară.

Eseul face parte din volumul Rătăciri şi regăsiri.

Dacă v-a plăcut acest eseu, mai puteţi citi şi De prin suflet adunate.