O altfel de frumuseţe
Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.
Sigur că este admirabil să citezi din Biblie şi să dovedeşti şi frumuseţe interioară. Să ai acea înţelepciune şi putere de a le deschide ochii şi sufletul celoralţi. Să ai acel har de a transmite lumina şi de a face această lume mai bună. Dar sunt puţini aceia care pot demonstra acest fapt şi care sunt înzestraţi cu aptitudini deosebite. Cel mai important este să dovedim omenie. Un cuvânt de mare însemnătate pentru fiinţa umană şi univers.
Să vorbim despre o altfel de frumuseţe. Cea care se simte. Care care dă strălucire şi veridicitate frumuseţii exterioare. Cea fără de care s-ar stinge lumina. Iubirea pentru frumos înseamnă frumuseţea sufletului. Cine admiră frumuseţile exterioare preia lumina lor în interiorul său. Cine iubeşte arta, natura, oamenii şi pe Dumnezeu demonstrează că putem păstra în noi frumosul care ne înconjoară în cea mai profundă manieră. Şi ce înseamnă frumuseţea din adâncurile noastre? Înseamnă educaţie şi caracter, bunătate, iubire şi altruism. Tot ceea ce ne defineşte ca trăire şi emoţie. Dorinţa de a schimba lumea în bine fiind mereu în slujba frumosului.
Există atât de multe frumuseţi în acest univers încât, cu siguranţă, unele au rămas nedescoperite. Poate că închidem ochii în faţa unora din inconştienţă ori poate că întunericul ne izolează de frumos. Şi întotdeauna avem nevoie de frumos. Altfel nu există nici emoţie, nici sens, nici vindecare. Nu există nici cer, nici lumină, nici iubire. Şi în lipsa lor fiinţa umană se stinge şi rămâne doar un suflet schilodit condamnat la rătăcire în obscuritate. Cel mai important este ca frumosul să existe în noi. Doar aşa vom ocroti şi frumuseţile exterioare şi vom păstra echilibul acestui univers.
Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte, spunea memorabil Nicolae Iorga. Dacă toţi am asculta sfatul său, atunci pământul ar deveni un rai. Însă, din păcate, mulţi acţionează contra acestui învăţământ şi sfidează frumuseţile universale. Condamnă acest pământ la întuneric. Pentru ei nu există niciun leac să îi salveze de la rătăcire. Doar întoarcerea la frumos. Pe care o refuză, cu siguranţă, deoarece ignoranţa, nepăsarea, egoismul şi alte păcate îi orbesc. Mi-aş dori de la cei care nu acţionează în slujba frumosului nici să nu aducă prejudicii mediului în care trăiesc. Să nu acţioneze în mod negativ asupra naturii sau a altor frumuseţi. Atunci cred că ar fi mult mai bine pentru tot ce ne înconjoară. Sigur că ideal ar fi să dispară răutatea, mânia şi alte păcate care îngenunchiază fiinţa umană, însă acest fapt nu este posibil. Spunea un înţelept că nu îşi are rost credinţa într-o forţă supranaturală a răului pentru că omul oricum este o fiinţă care poate duce răul la exacerbare şi nici nu poate fi vorba de mai mult rău. Însă de mai mult bine este loc întotdeauna. Aşadar, să credem în bine şi frumos, să le păstrăm în noi şi să le eliberăm ori de câte ori este nevoie pentru a face această lume mai caldă şi mai frumoasă.
Dacă v-a plăcut acest eseu mai puteţi citi Rău poţi face imediat, mai greu cu binele.
24 mai 2019 @ 18:39
Alexandra Mihalache
Adevărat!!!
Tu ești un OM minunat!!!!??❤?
24 mai 2019 @ 18:42
Mulțumesc mult, suflet frumos care iubește poezia. Vă pup cu drag și vă îmbrățișez.
24 mai 2019 @ 18:43
Foarte adevarat !!ai un suflet foarte frumos!!asemeni unui izvor de apa dulce..
24 mai 2019 @ 19:27
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag.
24 mai 2019 @ 18:48
Mult adevăr! Seara frumoasa!
24 mai 2019 @ 19:26
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag pe blog să citiți și alte articole și poezii.
24 mai 2019 @ 18:49
Da,iubirea…mare problemă ! Este, înainte de toate, singura „rațiune” prin care Dumnezeu l-a creat pe om ; apoi,iubirea este unită cu ADEVĂRUL,iar Adevărul Suprem este Dumnezeu,care ne-a spus : „Poruncă nouă vă dau vouă : să vă iubiți unii pe alții”(Ioan 13,34).Deși este cel mai greu lucru,totuși iubirea rămâne singura soluție pentru om.Să învățăm să ne iubim unii pe alții !!!
24 mai 2019 @ 19:25
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri.
24 mai 2019 @ 18:52
Foarte mult adevar ! Un suflet minunat !???❤️❤️
24 mai 2019 @ 19:26
Mă bucur mult că vă place eseul. Seară liniștită să aveți.
24 mai 2019 @ 18:53
Pretioase ganduri ! ?
24 mai 2019 @ 19:25
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
24 mai 2019 @ 18:55
Sunteti inzestrata cu aptitudinea Dumnezeiasca de a ne transmite noua frumosul omeniei. Minunat de adevarat!!
24 mai 2019 @ 19:26
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag. Seară liniștită să aveți.
24 mai 2019 @ 19:26
24 mai 2019 @ 19:43
BUNA SEARA
24 mai 2019 @ 19:45
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag.
24 mai 2019 @ 19:45
ÎNCEP SĂ TE IUBESC POETIC , PARCĂ MĂ VEZI SI NU ȘTIU CUM , NICI MĂCAR NU STIU DIN CE ORAȘ EȘTI DAR INTR- ADEVĂR , NU SANT UN DOGMATIC !
24 mai 2019 @ 19:50
ALEG SĂ RESPECT UN COD ETIC , UNEORI PLĂTESC PRETUL PENTRU ASTA , NU SANT NICI IDOLATRU NICI ATEU ,
24 mai 2019 @ 19:53
ÎNCERC SA GĂSESC LUMINA , DAR ARE MULTE NUANȚE !
24 mai 2019 @ 19:54
POFTIM DE AFLĂ CALEA !
24 mai 2019 @ 19:58
SI RESTUL E TĂCERE , SI FILOSOFIE , ȘI CĂUTARE ,PLUS DORINȚĂ DE ADEVĂR , EVENTUAL SUPREM , DAR FINALMENTE NE INTOARCEM LA CREDINȚA BAZALĂ SI CODUL ETIC ELEMENTAR !
24 mai 2019 @ 20:01
O FRUMOASĂ NOAPTE ALEXA , TU POETICĂ SUPERBĂ !
24 mai 2019 @ 20:02
O seara frumoasa!
24 mai 2019 @ 20:16
La fel vă doresc, suflet frumos care iubește poezia.
25 mai 2019 @ 2:16
O noapte liniștită !
25 mai 2019 @ 2:16
24 mai 2019 @ 20:04
Adevărata frumusețe sufletele curate o vad şi recunosc imediat în fiecare lucru şi fiinţă oricât de neânsemnat ar fi. O seară minunată vă doresc cu drag!
24 mai 2019 @ 20:17
Vă mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag pe blog să citiți și alte articole și poezii.
24 mai 2019 @ 20:17
Seară liniștită să aveți.
24 mai 2019 @ 20:37
Superb!!!
25 mai 2019 @ 11:47
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag pe blog să citiți și alte articole și poezii.
25 mai 2019 @ 12:14
Alexandra Mihalache cu drag!
25 mai 2019 @ 0:28
Într un suflet frumos nu poate exista nimic negativ. Un suflet frumos și bun modelează tot universul după chipul și asemănarea lui!
25 mai 2019 @ 11:47
Așa este. Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag.
25 mai 2019 @ 11:47
O zi minunată vă doresc.
25 mai 2019 @ 7:41
Dumnezeu e parte din noi si fauritor a tuturor! Bune si mai putin bune! Iubirea si sufletul ni le faurim însă noi prin alegerea frumosului,binelui pentru noi su restul! Mi-a placut abordarea si împărtășesc ideea simplității frumosului dincolo de gradul de cunoastere/ redare a dogmelor!
25 mai 2019 @ 11:46
Vă mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag.
25 mai 2019 @ 11:46
O zi minunată vă doresc.
Omenia: multe fiinţe, puţini oameni — Alexandra Mihalache
1 iunie 2019 @ 18:07
[…] Dacă v-a plăcut acest eseu mai puteţi citi O altfel de frumuseţe. […]
Simplitatea oamenilor deosebiţi — Alexandra Mihalache
1 iunie 2019 @ 18:32
[…] Dacă v-a plăcut eseul mai puteţi citi O altfel de frumuseţe. […]
4 iunie 2019 @ 15:50
Frumusetea interioara a omului e o bogatie de mare pret si la dumneavoastra se revarsa si in versuri de o mare sendibilite.
4 iunie 2019 @ 21:05
Vă mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag pe blog să citiți și alte articole și poezii.
5 iunie 2019 @ 4:41
Alexandra Mihalache Va multumesc.