Ce şi cât ni se cuvine

Unii acţionează cum se cuvine, altora li se cuvine după cum acţionează. Dar cum ştim ce şi cât ni se cuvine? Cine merită şi cine nu?

Cred că Dostoievski avea mare dreptate în afirmaţia sa: Vremurile noastre sunt vremea mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata. Această descriere perfectă a societăţii de astăzi ilustrează un adevăr profund: credem că ni se cuvine totul. Pur si simplu. Că nu mai e nevoie de sentimente, artă, cultură, muncă sau sacrificii. Că totul vine de la sine şi nu necesită vreun efort. Că există o încăpere unde intri şi ţi se oferă tot ce îţi doreşti fără să faci nimic. Nimic mai fals.

Verbul a (se) cuveni vorbeşte despre drepturi. Ţi se cuvine ceva doar atunci când ai un drept asupra lui. Când îl meriţi. Sigur că avem multe drepturi şi trebuie să beneficiem de ele. Dar ce facem atunci când uităm că avem şi responsabilităţi? Din păcate, mulţi îşi cer drepturile neglijând responsabilităţile sau trişând efortul. Ni se cuvine respect, dar atunci când respectăm. Ni se cuvine iubire, dar atunci când o oferim.  Ni se cuvine un merit, dar atunci când îl câştigăm prin efort. Ni se cuvine fericirea, dar atâta timp cât luptăm pentru ea. Întotdeauna există un dar. Pentru că nu putem avea doar drepturi. Trebuie să ştim de ce merităm ceva şi să respectăm acel lucru sau persoană.

Cred că ni se cuvin doar lucruri sau sentimente pe care le-am câştigat prin sacrificii, muncă ori talent. Sau pe care le oferim la rândul nostru. E vorba de o calitate vrednică de răsplată. Şi, dacă e vrednică, presupune o implicare, un merit. Totuşi, mulţi aşteaptă cu braţele întinse să primească fără niciun efort tot ceea ce-şi doresc. E vorba de egoism, comoditate, nepăsare şi de lene. Uneori le reuşeşte şi sigur că nu mai pun preţ pe acele lucruri.

Mai cred că merită lucruri şi sentimente frumoase doar aceia care se implică. Cei ambiţioşi care luptă cu motivaţie, care se sacrifică, care muncesc cu perseverenţă, care iubesc din tot sufletul şi care dăruiesc cu bucurie.  Lor li se cuvine tot ce este mai bun pentru că ei dovedesc că merită. Merită să fie iubiţi, apreciaţi şi să-şi îndeplinească dorinţele şi scopurile. Cei care privesc din fotoliul comodităţii şi nu se implică consider că nu au dreptul să ceară ceea ce îşi doresc de la alţii. Nici egoiştii nu cred că merită să primească ceea ce îşi doresc fiindcă trebuie să ştii să oferi ca apoi să primeşti. Cu toate astea, mulţi egoişti şi leneşi o duc foarte bine fiindcă alţii îi servesc cu inconştienţă, iar mulţi oameni deosebiţi sunt răniţi fiindcă nu primesc ceea ce merită şi au nevoie.

Cât ni se cuvine? Atât cât muncim, atât cât oferim, atât cât luptăm, atât cât credem, atât cât iubim. Atât cât merităm. Cred că fiecare primeşte atâtea flori câte oferă sau sădeşte. Mulţi însă vor totul fără să ofere ceva. De aceea se produce un dezechilibru şi alte persoane au de suferit. Când stai lângă cineva care consideră că merită ceva, dar fără să aprecieze sau să ofere, atunci îţi vei pierde liniştea şi echilibrul interior. Sigur că iubirea şi altruismul trebuie să fie necondiţionate, dar trebuie să fie apreciate şi respectate. Nu poţi iubi şi oferi, iar la schimb să primeşti doar jigniri sau reproşuri. Atunci te rătăceşti şi e nevoie să pleci de lângă acele persoane. Ţi se cuvine mai mult. Dacă oferi sentimente frumoase, atunci le meriţi şi tu. Dacă oferi bucurie, atunci ţi se cuvine şi ţie. Dacă oferi respect, atunci îl meriţi.

Trebuie să acţionăm cum se cuvine, dar să ştim ce ni se cuvine. Să nu aşteptăm totul de-a gata şi nici să ne cerem doar drepturile. Să fim responsabili, să muncim, să luptăm, să oferim şi să iubim. Iar atunci când nu suntem respectaţi sau apreciaţi să căutăm regăsirea în alte locuri şi lângă alţi oameni care ne ajută să ne păstrăm echilibrul interior şi liniştea.

Dacă v-a plăcut acest eseu mai puteţi citi Când şi cui trebuie să dăruim.