Sonet divin
Când dorurile vor a ne ucide
Şi iarna se retrage-n poezie
Eşti candelă cerească, taină vie,
O rugă a zăpezilor candide.
poezii de dor
Cer şi Lumină
Cad în genunchi regretele şi vor
Să strângă cerul în privirea lor,
Dar Dumnezeu veghează şi alină
Şi-o lacrimă Luminii se închină.
Prea multă nedreptate pe pământ,
Prea multă iarnă, patimă şi vânt,
Regretele se-mbracă în tăcere
Şi doar din ceruri vine mângâiere.
Tăcerea durerilor – în memoria lui Ionuţ Munteanu
Plecarea ta ne schimbă pe vecie,
Plecarea ta ne lasă fără glas,
Se strâng dureri şi-n ceruri vor să scrie
Că n-ai plecat, şi-n inimi ai rămas.
Tristeţile
Tristeţile nu pot să se despartă,
Sunt două anotimpuri care vor
Durerea şi eternul să împartă
În casa lor de taină şi de dor.
Anotimpul regăsirii
Cu toamna am plecat spre veşnicie
Şi merg la braţul ei fără a şti
Că haina mea ţesută-n poezie
A plâns arama altor veşnicii.
Cântec de dor
De-atâta dor şi toamna e bolnavă
Şi m-a privit cu vers bacovian,
Îşi căuta puterea-ntr-o octavă
Şi-a început să cânte la pian.
Două singurătăţi
Două singurătăţi stau într-un dor
Şi toamna le dezbracă de păcate,
E foc şi neuitare-n ochii lor –
Aceasta-i cea mai grea singurătate.
O singură dragoste
Doar dragostea de care te acuz
Mă poate arunca în suferinţă,
Dar am un singur viciu şi abuz
Şi-n ochii tăi doresc o locuinţă.
Frunză verde, dor în vânt
Frunză verde, dor în vânt,
Treci în taină pe pământ
Toamnele să le mângâi
Cu iubirea cea dintâi.
Evadare – poezii
Printre vise
Amurgul înconjoară visele,
focul coboară să scrie
cu litere rubinii
poemul dragostei.