Evadare – poezii

Printre vise

Amurgul înconjoară visele,
focul coboară să scrie
cu litere rubinii
poemul dragostei.

A mai apus o speranță,
visele înoată spre țărm
marea vuiește în noi
înălțând
târziu
poemul dragostei.

S-a mai înecat o dorință,
visele plutesc
în așternutul de mătase al serii
legănând în albastru
poemul dragostei.

A mai adormit o neliniște,
visele își deschid aripile
și cântecul înstrăinării
zboară către
poemul dragostei.

S-a scris veșnicia.

♥

Aceste flori roşii

Aceste flori roșii
mirosind a vară
poartă urma trupului meu.

Au să vină
păsări-săgeată
să-mi aducă
umbrele uitate în alte lumi.

Aceste flori roșii
m-au cerut așa cum sunt
și-am să împlinesc porunca:
n-am să mai ating
lucrurile de dincolo de mine.

Au să vină păsări-săgeată
să-mi aducă
semnul puterii ce-o stăpânesc
și până atunci
voi pleca departe
să-mi cioplesc trupul
în stâncă…

♥

Veșnicia iubirii

Vreau să uit că nu am aripi
să zbor contopită cu timpul
către veșnicie …
Vreau să uit că stelele-s prea departe
să le pot prinde în palme
sorbind picuri din strălucirea lor,
să mă pierd în
praful de stele
visându-te…

Îţi respir clipele îngheţate
ce au devenit iubire.

Vreau să uit că sunt un simplu om
care se adânceşte în eternitate.

♥

Evadare

Mă simt captivă în propria-mi libertate
de aici aud nechezat de murgi
alergând orgolioși prin
Calea Lactee
azvârlind din copite puzderii de stele
până aici,
unde întoarce blând eternitatea.

Mă simt prizonieră într-un
tărâm al timpului
în care
mă constrânge fiecare clipă
și alerg să prind secundele cu care mă întrec
și pe cele ce privesc cu sfială
până aici,
unde întoarce blând eternitatea.

Asa că evadez cu toată ființa
dincolo de timp,
ating libertatea în gânduri albastre
și mă pierd în abisul emoțiilor
fără sfârșit, tot acolo
unde întoarce blând eternitatea.

♥

Poemul sufletului

Sufletul meu coboară
în prăpastii amestecă
vârtejurile fără țel
și urcă în ceruri
necunoscute mie…

Sufletul meu se dăruiește
umilind adâncuri
nestrăbătute –
mă regăsesc în fiecare
secundă fugară
și mă redescopăr în fiece
picătură de ploaie
care îmi udă sufletul
însetat de iubire.

Mai trece un ceas și
număr petale de eternitate
căzute
din privirea mea.

Păstrez frunzele speranței
așternute jos
să-mi fie covor în
drumul spre năzuințe.

Aud doina de departe
care
îmi mângâie sufletul
o  înalț în tăcerea
care
mă pătrunde
îmi las sufletul să alerge
pe tărâmuri
unde timpul nu cunoaște
nici o limită…

Poeziile fac parte din volumul Anotimpurile sufletului

Dacă v-au plăcut aceste poezii mai puteţi citi şi Catrene melancolice