Catrene melancolice

Să mă aştepţi când plouă cu tăcere
Şi soarele s-a furişat în noi,
Să mă aştepţi cu seara-n adiere
Şi zilele ce-au lăcrimat în ploi.

♠

Îţi aminteşti când noaptea ne-nvelise
Cu mantia-i în triluri de vioară,
Iar ochii tăi sclipeau a primăvară
Şi-n jar de stele cerul se topise?

♠

Doar întreabă cerul într-un vis sclipind
Unde e caşmirul lumii de poveşti,
De-mi răspunzi în neguri, cum de îndrăzneşti
Să te-ascunzi în zorii care trec plutind?

♠

Râu de lumină care-n suflet sapă,
Lângă-al tău braţ nimic nu este greu.
Când noaptea o ascund sub a mea pleoapă
Simţim cum ne veghează Dumnezeu.

♠

Cine mai poate cerul să-mi aprindă,
Cărări de stele-apoi să împletească,
Azurul mării să îmi dăruiască
Şi să-mi transforme zarea în oglindă?

Privirea ta ascunde o poveste,
Ocean de năzuinţe şi dureri,
Iar braţul tău o mângâiere este,
Un cânt senin al blândei primăveri.

♠

Nu te mai chem, eu ştiu că esti departe,
Te-ai rătăcit prin sferele aldine,
Atâtea lacrimi au topit suspine
Şi multe vise ai lăsat deoparte.

Ascultă glasul serii care plânge,
E-atâta depărtare între noi,
Petale de speranţă se vor frânge
În toamna ce ne leagă pe-amândoi.

♠

La ţărmul mării curge înserarea
Precum un vis în taine risipit,
Tu eşti refugiul meu şi vindecarea
Şi fără tine nu e răsărit.

♠

Tot mă intreb de ce dorinţa tace
Şi dorurile-mi zboară către cer,
Iar amintirea-n rouă se preface,
Sunt lacrimi care niciodat` nu pier…

Dacă v-au plăcut aceste catrene, mai puteţi citi şi Catrene de iubire şi dor