Anotimpul regăsirii

Cu toamna am plecat spre veşnicie
Şi merg la braţul ei fără a şti
Că haina mea ţesută-n poezie
A plâns arama altor veşnicii.

Şi nu există toamnă fără tine,
Şi nu există taină fără noi,
Acelaşi dor mă strigă şi devine
Doar un ecou prin lacrimă şi ploi.

Am întomnat în vise şi tăcere,
Distanţa dintre noi a ripostat,
Dar ochii tăi mă cheamă să-mi ofere
Un anotimp cum n-a mai existat.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi Tăcere în lacrimi.