Să fugi de singurătate şi să te refugiezi în iubire este, într-adevăr, o evadare admirabilă. Suntem nonculori şi doar prin ceilalţi devenim culori. Viaţa noastră capătă culoare şi profunzime doar prin prisma altora. Aşa putem justifica nevoia permamentă de legături cu alte fiinţe, legături de altfel primordiale.
Încerc să-mi găsesc curajul pentru a analiza teama. E cert că temerile trăiesc în noi, dar noi putem trăi doar controlându-le sau alungându-le. Consider că teama este starea care ne face prizonieri, iar curajul starea care ne eliberează. Să-ţi fie frică este firesc, dar să trăieşti doar cu teamă înseamnă că ai devenit propriul tău rob. Şi mă tem că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun singuri lanţurile robiei.
Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.
Cât durează să faci rău cuiva? Câteva clipe. Cât durează să faci un bine cuiva? Poate chiar o viaţă. Evident că poţi să faci un bine şi în câteva clipe, oprindu-te lângă un nevoiaş sau oferind cuiva câteva vorbe frumoase, însă de regulă binele se construieşte în timp fiind o realizare.
Sunt doi medici pe care nimeni nu îi egalează în tratamente. Un cardiolog specializat în suflete şi dragoste şi un psiholog specializat în purificarea raţiunii prin credinţă. Trupul are nevoie de terapiile lor pentru a cunoaşte adevărata sănătate. Cei doi medici se găsesc la adresa fiinţei tale. Trebuie doar să vrei să îi cunoşti, altfel spus să apelezi la autovindecare. La profunzimile tale. Să te îngrijeşti de sănătatea sufletului şi raţiunii conştientizând că este primordială.
Destinul nostru este să trăim doar prin iubire.
♠
Un om fără valori este precum o floare fără petale.
♠
Multe lucruri au doar preţ, nu şi valoare. Tot astfel şi oamenii.
♠
Omenia reprezintă un cumul de calităţi care conferă cea mai importantă titulatură: cea de OM. Totodată, cea mai rară titulatură a zilelor noastre. Şi cea pe care eu o respect cel mai mult. Deşi pare firesc să o deţinem şi să reprezinte fiinţa umană, mulţi tânjesc după alte titulaturi şi au uitat cât de important este să trăieşti dovedind omenie. Degeaba înşiri diplome şi alte merite dacă nu mai cunoşti semnificaţia cuvântului OM.
Dacă setea de bani s-ar transforma în sete de cunoaștere, atunci mulți ar deveni atotștiutori. Din păcate, goana după bani şi putere înseamnă degradarea fiinţei umane. În prezent decurge un maraton al risipitorilor în care mulţi aleargă orbiţi să stăpânească banul. Dar banii deţin acel vicleşug prin care îţi pot acapara simţurile. Şi oamenii sunt vicleni, însă banul întrece omul în viclenie.
Invidia este acea strălucire a privirii care ascunde întunecime. Când se întâlneşte întunericul minţii cu întunericul sufletului se declanşează un conflict interior puternic. Şi i-as spune războiul din întuneric. Acesta nu face altceva decât să degradeze fiinţa umană aruncând-o pe căile risipirii.
Invidioşii se vor matematicieni. Ei calculează îndeaproape bunurile altora folosind teoremele întunericului. Dar rezultatele lor nu pot avea exactitate fiindcă ei lucrează cu neştiinţa. Dacă ştiinţa lucrează cu precizie şi corectitudine şi are ca destinaţie adevărul şi lumina, invidia lucrează cu necinste şi are ca destinaţie neadevărul şi întunecimea.
