Tristeţile
Tristeţile nu pot să se despartă,
Sunt două anotimpuri care vor
Durerea şi eternul să împartă
În casa lor de taină şi de dor.
versuri de dor
Anotimpul regăsirii
Cu toamna am plecat spre veşnicie
Şi merg la braţul ei fără a şti
Că haina mea ţesută-n poezie
A plâns arama altor veşnicii.
Cântec de dor
De-atâta dor şi toamna e bolnavă
Şi m-a privit cu vers bacovian,
Îşi căuta puterea-ntr-o octavă
Şi-a început să cânte la pian.
Două singurătăţi
Două singurătăţi stau într-un dor
Şi toamna le dezbracă de păcate,
E foc şi neuitare-n ochii lor –
Aceasta-i cea mai grea singurătate.
O singură dragoste
Doar dragostea de care te acuz
Mă poate arunca în suferinţă,
Dar am un singur viciu şi abuz
Şi-n ochii tăi doresc o locuinţă.
Frunză verde, dor în vânt
Frunză verde, dor în vânt,
Treci în taină pe pământ
Toamnele să le mângâi
Cu iubirea cea dintâi.
Scrisori cu destinaţia cerului
Câteodată ai nevoie doar de o privire care să îţi mângâie rănile. Şi priveşti spre cer, acolo de unde ştii că se revarsă lumina şi mângâierea care te poate alina. Acolo s-au mutat mulţi dintre cei dragi nouă şi locuiesc printre stele. În casa lor e linişte şi libertatea supremă şi, din când în când, ne ating lacrimile de dor. Cu toate astea, ei locuiesc în continuare în noi şi niciodată nu vor părăsi sufletele noastre.
Vinovaţi de dor
M-ai condamnat cu legile supreme,
De dorul tău nici vara nu mai vine
Şi doar în ochii tăi îmi este bine,
Tu eşti eternitatea din poeme.
Redeșteptând iubirea
În ceața depărtării din sufletele noastre,
În doruri necuprinse, pierdute-n destrămare,
Ai regăsit speranța iluziei albastre
Zbătându-se în pieptul lovit de remușcare.
