Vinovaţi de dor

M-ai condamnat cu legile supreme,
De dorul tău nici vara nu mai vine
Şi doar în ochii tăi îmi este bine,
Tu eşti eternitatea din poeme.

Esti vinovat că mai trăieşti în mine,
De dorul tău lumina nu se teme
Şi te resimt cu toamna în dileme,
Tu eşti o rană care-mi aparţine.

Cât timp te-adăpostesc într-o iertare
Să fii osânda care m-a păzit,
Iar eu voi fi mereu acea chemare

În care tu, adânc, te-ai odihnit.
Dar dacă-apoi lumina nu răsare
Eşti vinovat de-un ultim asfinţit.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi şi De dorul tău.