Lumina din poeme
A răsărit lumina în poeme,
Cuvântul se îmbracă în ninsoare
Şi capătă a bolţilor culoare,
Apoi renaşte-n zările supreme.
Matematica poeziei
În cartea veşniciilor mai scrie
Că versul este puntea către soare,
Dar oare câte versuri ştiu să zboare
De nu ar fi rigoare-n poezie?
Prin forme şi mărimi redăm culoare,
Cioplim din timp şi spaţiu armonie
În jocuri care nasc o simfonie
Când socoteala timpului ne doare.
Poemul luminii
A coborât din cer lumina
Şi-acum îşi cere adăpost,
În suflete se-ascunde vina,
Doar clipa tace fără rost.
Umbla lumina să se-mbrace
În haina sfântă din cuvânt,
Dar sufletele sunt sărace
Şi nu mai ştiu ce-nseamnă sfânt.
Înălţare prin Cuvânt
Doamne, Cartea Ta mi se deschise,
Ceru-ntreg în palme s-a răsfrânt,
Mâinile sunt veşnicii nescrise,
Mă-nchin lumii Tale prin Cuvânt.
Cântecul vieţii
Viaţa noastră cântă la chitară
Cu durerea verbului a fi,
Viaţa e o pasăre ce zboară
Să-şi dea viaţa pentru a trăi.
Umor din culpă
Să nu uităm să râdem şi să fim veseli pentru că simţul umorului este cel mai frumos simţ. Aş spune şi cel mai bun pentru că el înseamnă sănătate.
În Almanahul Integrame cu Umor nr.72 mă găsiţi la rubrica Umor din culpă. Sunt vinovată de glumele din această rubrică, iar acestea sunt:
LA UN PAHAR:
Sică: Pe soacră-mea o fluierau mulţi când era tânără.
Lică: Şi acum?
Sică: Acum mă rog măcar trenul să o fluiere.