Eu te-am păzit ca pe-o icoană
Şi-n ochii tăi am cunoscut
Păcatul de-a purta o rană
Şi rostul de-a mă fi născut.
Acum, când nu sunt lângă tine,
Rămâi un foc al nimănui
Şi n-are cine să aline
Tristeţea ochilor căprui.
Am cunoscut suprema poezie
Åži m-a privit cu farmec ÅŸi mister,
Păstra în ochi eterna mărturie
Şi mi-a adus o lacrimă din cer.
E-un anotimp cum n-a fost niciodată
Şi am rugat ninsoarea să te cheme,
Doar iarna ne îmbracă în poeme,
Privirea ta e-o rugă preacurată.
Mă plimb pe străzi la braţ cu amintirea
Åži caut un motiv de-a exista,
În fiecare nor îţi văd privirea
Şi plouă cu tăceri pe rana mea.
Mă plimb pe străzi la braţ cu amintirea
Åži caut un motiv de-a exista,
În fiecare nor îţi văd privirea
Şi plouă cu tăceri pe rana mea.
Începe amintirea să vorbească,
Mă mustră gândul c-ai ales să pleci,
Iar inimii începe să-i lipsească
Mândria ta ce m-a robit pe veci.
