Ai nimănui

Eu te-am păzit ca pe-o icoană
Şi-n ochii tăi am cunoscut
Păcatul de-a purta o rană
Şi rostul de-a mă fi născut.

Acum, când nu sunt lângă tine,
Rămâi un foc al nimănui
Şi n-are cine să aline
Tristeţea ochilor căprui.

Un jurământ al nefiinţei
Condamnă ultimul fior
Şi suntem robi ai neputinţei,
Stingheri în tragicul decor.

Eu te-am păzit cu stăruinţă
De întuneric şi de rău
Şi n-am lăsat vreo suferinţă
Să osândească trupul tău.

Acum, când nu sunt lângă tine,
Şi noaptea umblă nefiresc,
Nu mai e nimeni să aline
Tristeţea ta cu chip ceresc.

Singurătatea ne împarte
Tristeţea ochilor căprui,
E noaptea nopţilor deşarte
Şi am rămas ai nimănui.

Aş vrea să cer o îndurare,
Să vină cerul pe pământ,
Să-mi cadă-n braţe o iertare,
Singurătatea-i un mormânt.

Acum, când iarna ne desparte,
Păcatele au amuţit
Şi-n noaptea nopţilor deşarte
Singurătatea ne-a zdrobit.

Şi sângerăm fără oprire,
Şi suntem orbi în efemer,
Al meu vei fi în nemurire
Şi-a ta voi fi mereu sub cer.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Dreptul la iubire.