Umor din culpă

Să nu uităm să râdem şi să fim veseli pentru că simţul umorului este cel mai frumos simţ. Aş spune şi cel mai bun pentru că el înseamnă sănătate.

În Almanahul Integrame cu Umor nr.72 mă găsiţi la rubrica Umor din culpă. Sunt vinovată de glumele din această rubrică, iar acestea sunt:

LA UN PAHAR:
Sică: Pe soacră-mea o fluierau mulţi când era tânără.
Lică: Şi acum?
Sică: Acum mă rog măcar trenul să o fluiere.

coperta almanahului Integrame cu umor
Integrame cu umor, nr. 72

LA O BÂRFĂ:
Leana: -Ai aflat că de Black Friday totul a fost redus?
Stana: – Da. Mai ales ginerele meu. El e redus mintal.

LA AL DOILEA PAHAR:
Sică: -Gelu a fost eliberat din puşcărie.
Lică: – Cum aşa? A rămas văduv?

LA SPOVEDANIE:
Popa: -Ce e în sufletul tău?
Leana: -Înghesuială mare, Părinte.

SICĂ ŞI LICĂ:
-Când ai văzut-o pe soacră-ta ultima dată?
-Mereu mă rog să fie ultima dată când o văd.

LA AL TREILEA PAHAR:
Sică: -Oare cum o arăta iadul?
Lică: -Eu nu am dubii când o privesc pe soacră-mea în ochi.

LA AL PATRULEA PAHAR:
Sică: – Nevastă-mea vrea să o duc la circ.
Lică: – Mai plăteşti şi pentru asta? A mea face circ acasă gratis.

LA SPOVEDANIE:
Popa: -Ce greutăţi te apasă, Leană?
Leana: – Multe, Părinte. Am vecini cu greutate doar.

TOT LA UN PAHAR:
Sică: – Ai simţit cutremurul aseară?
Lică: – Da. De fapt a căzut nevastă-mea în beci că i-am stins lumina.

LA O BÂRFĂ:
Stana: – Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge.
Leana: -Aş! Doar dacă se trezeşte în alt pat.

LA ACELAŞI PAHAR:
Sică: -De ce l-ai dai în judecată pe primar?
Lică: -Că m-a lăsat să semnez actul de căsătorie deşi eram în stare de ebrietate.

LA MAI MULTE PAHARE:
Sică: Unde ai sărbătorit Halloween-ul?
Lică: Eu stau cu soacra aşa că la mine e zilnic Halloween.

Mulțumiri
Mulţumesc mult umoristului Mihai Frunză, redactor-şef al publicaţiei, pentru rubrica mea din paginile vesele ale Almanahului Integrame cu Umor nr.72.