A câta oară drumul ne desparte
Desculţi să rătăcim printre cuvinte,
Să ne scăldăm în lacrimile sfinte
Ce-au ferecat trecutul într-o carte?
Nădejdea să ne-ndrume înainte,
Îţi cer să laşi regretele deoparte
Şi nopţile care-au plecat deşarte
Se tânguie-n aceeaşi rugăminte.
Ce-i pasă timpului de noi,
Ce leac mai are nepăsarea?
Ne-ascundem rănile în ploi
Cerşind luminii vindecarea.
Ce-i pasă clipei de-amintiri,
Ce leac mai are, azi, uitarea?
Ne-ascundem rănile-n priviri
Şi ne-nvelim cu resemnarea.
Viaţa noastră cântă la chitară
Cu durerea verbului a fi,
Viaţa e o pasăre ce zboară
Să-şi dea viaţa pentru a trăi.
Ce suferinţă mai ascunzi în pleoape
Şi câte nopţi pierdut-ai în negare
Când lacrimile-ţi spun fără-ncetare
Că haina pocăinţei nu te-ncape?
Tu caută a Cerului iertare,
Să-ţi fie zborul taină peste ape
Şi-n ochii trişti dureri de vor să sape
Să le dezlegi mereu prin înălţare.
Unde-s valorile de altădată
Prin care aduceam însemnătate,
În care ne-oglindeam cu demnitate
Păstrând a noastră lume mai curată?
Şi cum ne-am rătăcit în vanitate,
Am devenit străini ca niciodată,
Ne este calea vieţii-mpovărată,
Ne-am depărtat de sensibilitate.
Cea din urmă ninsoare,
Cel dintâi jurământ,
Cea din urmă chemare,
Cel din urmă cuvânt.
Cea din urmă zăpadă
Se aşterne-n priviri,
Lasă neaua să cadă
Dintr-un cer de-amintiri.
Mai priveşte, Doamne, către noi,
Ochii noştri de lumină-s goi
Am ajuns străini, săraci şi reci
Umbre fără viaţă pe poteci.
Mai priveşte, Doamne, către noi
Lacrima să-Ţi cadă printre ploi
Şi la ceas de seară să cobori
Să reverşi lumina între nori.
În memoria Marelui Mihai Eminescu
Numele-ţi sfinţit de stele
A eternizat cuvântul,
Mările te-aduc şi ele
Azi, înseninând pământul.
Dacă cerul lăcrimează
Şi te-mbracă-n veşnicie
Tu de-a pururi ne veghează
Lăcrimând cu poezie.
Dorurile nu mă pot ucide,
Dorurile nu mă pot seca,
Tu eşti dorul care va decide
Câte patimi poate vindeca.
O amintire-n negură răzbate,
Iar noaptea între taine mai sclipeşte.
E ora când iubim dumnezeieşte,
Sub geana ta o lacrimă se zbate.
Iubirea e un vals care pluteşte,
În depărtări albastre tot străbate
Şi-n drumul ei a scris eternitate,
Inimii noastre cerul îi vorbeşte.
