Familia
Eu cred că mai există fericire
Şi-o unică avere-ntre averi,
Familia e crezul de iubire
Şi singura dovadă să mai speri.
Sărbătoarea inimilor
Deschide poarta inimii şi lasă
Lumina să coboare în mister
Şi nu e sărbătoare mai frumoasă
Ca dragostea ce vine de la Cer.
Magia Crăciunului
E sărbătoare-n ceruri şi în case,
Dar e şi pentru cei abandonaţi,
Cadourile sfinte-s mai frumoase:
Căldură şi Lumină să le daţi.
Dorinţe de Crăciun
Aş vrea să simt în oameni sărbătoare
Şi-n ochii lor să mai citesc poveşti,
Aş vrea să-i întâlnesc într-o iertare
Cum se-ntâlnesc iubirile cereşti. Continuare 🡒
Colind ceresc
Să ningă cu iertare peste lume,
Să-i dăm zăpezii dreptul la un nume,
Să vină doar un viscol de iubire,
Să-i dăm ninsorii drept la nemurire.
Să nu mai fie boală şi minciună
Şi iarna să ne-aducă împreună,
Să cânte-n cer lumina cu credinţă,
Să nu mai fie ger şi neputinţă.
Credinţa sau Adevărul din noi
Cel mai important act cred că este a crede. Acest verb are o greutate colosală. Începând de la propria-ţi persoană: încrederea în sine, acesta urcă grandios la ceruri: să crezi în desăvârşire. Nu e doar un verb. E un călător al nemărginirii. Şi, dacă ne defineşte, atunci nu vom mai fi doar prizonieri ai efemerului.
Numai dor – în memoria lui IonuÅ£ Munteanu
E numai dor în tainica ninsoare,
Cad în genunchi dureri nepământeşti,
Noi am trimis Luminii o scrisoare:
În cer şi-n inimi veşnic străluceşti.
Zăpezi de dor
Când toate rănile te dor
Şi nu găseşti o altă cale
Să strângi zăpezile de dor
ÃŽn tainele privirii tale.
Rondelul tristeţii
Mi-e sufletul de pace însetat,
E doar singurătate și zăpadă,
Când iarna într-un dor s-a îmbrăcat
O lacrimă din ceruri vrea să cadă.
Continuare 🡒
Cântec pentru părinţi
Eu cred într-o ninsoare de Lumină,
Şi-n doruri care plâng doar pe pământ,
Mai cred că în puterea lor divină
Părinţii şi doar ei sunt cântec sfânt.