A fost odată ca niciodată o minciună. Aranjată, luxoasă şi mândră, ea se plimba pe străzile oraşelor şi căuta compania oamenilor. La un colţ de stradă stătea şi Adevărul. Modest şi simplu. Blând şi iubitor. Oamenii treceau îngânduraţi pe lângă el, dar nimeni nu îl lua în seamă, deşi în ochii lui străluceau adevăratele frumuseţi. Totuşi el a rămas să aştepte cu răbdare, speranţă şi îngăduinţă.
La ceas de neputinţă şi trădare
Când cerul ne priveşte întristat
Îl rog să ne trimită o salvare
Căci la Urgenţe sună ocupat.
Această ţară a ajuns o rană
Şi-n ochii săi durerile mocnesc,
Când locul ei era într-o icoană
De ce-i lovită-n mod neomenesc?
A lăcrimat tăcerea dintre noi
Şi-a despletit o ramură de toamnă,
Tu mă priveşti cu ochi ‘‘străini şi goi’’,
Iar ei la neputinţă mă condamnă.
Priviţi, vă rog, cum trece nepăsarea
Şi caută şi-n lacrimi un câştig,
Ea ştie care-i preţul, nu valoarea,
Şi ne-a lăsat în beznă şi în frig.
Destinul nostru este să trăim doar prin iubire.
♠
Un om fără valori este precum o floare fără petale.
♠
Multe lucruri au doar preţ, nu şi valoare. Tot astfel şi oamenii.
♠
Leana zise către Tanţa:
-Ce mai face moşul tău?
Îl mai plimbi cu ambulanţa
Sau stă drept şi când i-e rău?
Mi-e dor de noi, aceia care
Eram şi răni şi vindecare,
Eram şi iarnă şi poveste,
Şi ploi şi melodii celeste.
Azi mi-a vorbit un înger despre tine,
Lumină sfântă-n bolţi de neuitare
Şi-o lacrimă căzu pe-un ţărm de mare
Durerea noastră vrând să o aline.
M-ai îmbrăcat în dor şi neputinţă,
M-ai dezgolit de ierni şi primăveri;
Tu eşti o rană în a mea fiinţă
Şi-această rană sângeră de ieri.
Omenia reprezintă un cumul de calităţi care conferă cea mai importantă titulatură: cea de OM. Totodată, cea mai rară titulatură a zilelor noastre. Şi cea pe care eu o respect cel mai mult. Deşi pare firesc să o deţinem şi să reprezinte fiinţa umană, mulţi tânjesc după alte titulaturi şi au uitat cât de important este să trăieşti dovedind omenie. Degeaba înşiri diplome şi alte merite dacă nu mai cunoşti semnificaţia cuvântului OM.
