Ne iartă, Doamne, crunta nepăsare
Care-a sfidat iubiri şi cer şi mare,
Abia acum în frig şi umilinţă
Pământul cere dreptul la căinţă.
Şi nu costa nimic o bucurie,
Dar am trădat această datorie,
Iubirea pentru semeni şi natură
A devenit o jalnică tortură.
Într-o zi la ora şase
Sică-n cârciumă-a intrat:
-Umple un pahar, Tănase,
Gâtul rău mi s-a uscat!
Tănase mirat întreabă:
– Ce-i cu tine? Ai aflat?
– Ce să aflu? Zi degrabă!
Ceva rău s-a întâmplat?
De-atâta dor şi toamna e bolnavă
Şi m-a privit cu vers bacovian,
Îşi căuta puterea-ntr-o octavă
Şi-a început să cânte la pian.
Literatura, ca orice artă, descoperă viaţa, afirma Ion Agârbiceanu. Cei care iubesc literatura pot descoperi adevărata putere a cuvântului. Pot atinge frumuseţile universale şi pot pătrunde în profunzimea lor, înţelegând că din cuvânt se revarsă lumina şi emoţia. Iubirea pentru cuvânt este iubire pentru frumos şi una dintre cele mai frumoase maniere de a explora lumea.
Scriitor, poet, promotor cultural, editor de carte, grafician, redactor şi redactor-şef la mai multe publicaţii, George Roca se dedică literaturii de câteva decenii.
Tanţa zise către Nae:
-Scoate banii imediat!
Vreau să cumpăr o tigaie,
Asta veche s-a stricat.
Crezut-ai tu că timpul ne mai iartă
Iar truda noastră fi-va implinire?
Adânc s-a strecurat o amăgire
Şi nemiloasă vrea să ne despartă.
Două singurătăţi stau într-un dor
Şi toamna le dezbracă de păcate,
E foc şi neuitare-n ochii lor –
Aceasta-i cea mai grea singurătate.
Toamna ne-a pictat veşminte,
Cerul lacrimă fierbinte,
Dorul de senin te cheamă
Să te-apropii fără teamă.
Tânără, fină, vocală,
Dar şi plină de idei
A-ntâlnit la capitală
Chiar pe jumătatea ei.
Şi era de carieră,
Între alţii respectat,
Un bărbat care oferă
Tot ce ţi-ai dorit vreodat`.
În fiecare zi mi-e dor de tine,
Refuz oricare leac să mă tratez,
Doar tu şi toamna mă mai faceţi bine
Şi-n ochii mei de-a pururi vă păstrez.
