Ce şi cât ni se cuvine
Unii acţionează cum se cuvine, altora li se cuvine după cum acţionează. Dar cum ştim ce şi cât ni se cuvine? Cine merită şi cine nu?
Amânăm şi iar amânăm
Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, spune un cunoscut proverb. Şi cred că el expune un adevăr esenţial: amânarea poate înseamna pierdere. Pierderea unei şanse importante. De multe ori, din cauză că amânăm, ne putem trezi într-o realitate dură în care nu ni se mai dau nici şanse şi nici speranţe. Prezentul este cu noi şi trebuie să acţionăm când avem ocazia.
Cu sau fără limite
Se spune că în dragoste şi război totul e permis. Sunt teritorii care nu pot fi limitate. Sufletul tinde să cunoască absolutul şi nu-l putem limita. Însă, în alte situaţii, e nevoie de limite. Dacă ele există şi în matematică, trebuie să ştim când mai sunt necesare.
Trebuie: de ce, când şi cum
Verbul a trebui este unul din verbele cu greutate. El exprimă datoriile morale şi responsabilităţile pe care le avem. Atât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de noi. Pentru a trăi frumos trebuie să respectăm un set de reguli şi legi morale. Deosebit de importante. Dar cum şi când trebuie?
Artă şi cer
Avem nevoie şi de artă,
Avem nevoie şi de cer,
Căci doar lumina lor ne poartă
Să evadăm din efemer.
O altfel de frumuseţe
Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.
Totul sau nimic
O biata inimă mai bate,
De restul lumii mă dezic,
Sunt multe pierderi vinovate,
Dar fără tine n-am nimic.
Târg de nenoroc
Toate-s de vânzare, lichidări de stoc,
Târgul cel mai ieftin, târg de nenoroc.
Ţara mea se vinde într-un trist talcioc,
Târguim lumina celui mai sfânt loc.
Contestare la efemeritate
De-atâta foc şi neputinţă
Trimit un vers până la cer,
Şi cum e, Doamne, cu putinţă
S-accept cuvântul „efemer”?
De ce ne risipim
Aceasta-i trista risipire
Şi sângeroasa condamnare:
Nu poate clipa să respire
În cursa fără staţionare.