Identitate
Mă-ntorc la tine, poezie,
Şi simt că m-am întors acasă,
Doar cerul poate să descrie
Ce lacrimă mi-a fost aleasă.
Colind de Paşti
Hristos a Înviat din morţi,
Hristos E nemurire.
Primiţi lumina Lui în voi
De vreţi să fiţi Iubire.
Răstignirea dragostei
Am prigonit şi dragostea cerească,
Pe noi doar barbaria ne conduce,
Se-nchină ploi şi nu pot să privească
Lumina pironită pe o cruce.
Purtăm în vene crunta maladie
De-a biciui lumina şi iubirea,
Se-nchină nori şi nu pot să descrie
Cum sângeră pe cruce nemurirea.
Patimi şi lacrimi
Noi suntem orbii care au ajuns
Cu voia lor în temniţa cea sumbră
Când pumnal de patimi ne-a străpuns,
Noi suntem însăşi noaptea care umblă.
Stresul, un duşman de temut
Atunci când auzim cuvântul duşman de regulă îl asociem unui chip. Ne gândim la o persoană pe care o considerăm în stare să ne facă rău sau pe care o simţim cu gânduri rele asupra noastră. Însă, uităm de un duşman cu adevărat periculos. E vorba chiar de stresul pe care îl primim în fiinţa noastră şi căruia îi permitem cu inconştienţă să ne pericliteze echilibrul interior şi sănătatea.
Suveniruri
Ce mai faci, copilărie,
Ce mai faci, adolescenţă?
Nu am altă terapie
Şi vă cer corespondenţă.
Străinătate
Acasă nu-i doar un cuvânt,
E cel mai sacru legământ.
Străinătate, boală grea,
Departe e inima mea.
Vindecare
Această noapte permanentă
Din care vreau a evada
M-a transformat în pacientă
Şi boala n-o mai pot sfida.
Sentiment
Umblau tristeţi prin ploi şi vânt,
Umblau cu toamna pe pământ,
Cerşeau puteri şi tratament
Când au văzut un sentiment.
Întoarcerea la emotie
Să ne întoarcem la emoţie aşa cum ne-am întoarce acasă după lungi drumuri şi rătăciri. Cred că aceasta este cea mai frumoasă regăsire. Goana după lucruri nesemnificative ne-a împins pe cărări sumbre. Am uitat ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Am uitat de puterea simplităţii şi de rostul nostru pe pământ. Să fim emoţie, să reaprindem emoţia şi să o oferim. Aceasta este viaţa.