Vremelnicie
Noi scriem veșnicia prin iubire
Când plânge clipa vieții la hotar
Și timpul nemilos își cere prețul,
Dar să iubești nu este în zadar.
Inimă şi dor
Atâtea inimi ce suspină,
Atâtea doruri fără vină,
Atâtea glasuri de vioară,
Atâtea lacrimi ce coboară.
Măseaua de minte – rime vesele
După şapte nopţi de groază
Cu dureri şi nedormit
Lică astfel protestează:
-Merg la doctor! E cumplit!
Mai trecu un ceas, chiar două,
Până s-a urnit din loc,
Şi-a luat pălăria nouă
Să îi fie cu noroc.
Pe la 3 şi jumătate
El ajunge la dentist
Şi la uşă ferm îi bate:
-Lică sunt! Nu mai rezist!
Dentistul Cârlig zâmbeşte:
-Cât ai tras tu la măsea
Şi acum să tragi la cleşte?
N-avui minte, zău aşa!
Orgoliu frânt
Nu mai este loc de vreun capriciu,
Locuiesc între păreri de rău
Şi-nţeleg că singurul meu viciu
Este să respir numele tău.
România
Aici eroii murmură în piatră,
De mii de ani stau țării-n temelie.
Prin ei avem cea mai adâncă vatră,
Prin ei ne știm legați de veșnicie.
De dorul tău
Nu toate dorurile dor,
Nu toate poartă câte-o rană,
Există doruri care vor
Să se aşeze-ntr-o icoană.
Invidia sau războiul din întuneric
Invidia este acea strălucire a privirii care ascunde întunecime. Când se întâlneşte întunericul minţii cu întunericul sufletului se declanşează un conflict interior puternic. Şi i-as spune războiul din întuneric. Acesta nu face altceva decât să degradeze fiinţa umană aruncând-o pe căile risipirii.
Invidioşii se vor matematicieni. Ei calculează îndeaproape bunurile altora folosind teoremele întunericului. Dar rezultatele lor nu pot avea exactitate fiindcă ei lucrează cu neştiinţa. Dacă ştiinţa lucrează cu precizie şi corectitudine şi are ca destinaţie adevărul şi lumina, invidia lucrează cu necinste şi are ca destinaţie neadevărul şi întunecimea.
Spovedania – poezie umoristică
Într-o zi de sărbătoare
Sică-a mers la spovedit
La Părintele Mardare
Din sătucul lui iubit.
Slujbă mare si frumoasă,
Dar tot satul a venit:
“-Lumea-i tare credincioasă!”
Gândi el năpăstuit.
Catrene păcătoase
Corupţia
Să furi e un păcat, se știe,
Dar cel ce fură-i liniștit
Și-atunci lipsit de modestie
Dă lecții omului cinstit.