Altfel
Suntem la fel, nu facem vreo schimbare,
Dar vrem o viaţă altfel, vrem progres,
Ni se cuvine tot privind la soare,
Ce rost să ne mai dăm vreun interes?
Suntem la fel, la pas cu ignoranţa,
Dar am ajuns mai mari cunoscători,
Noi nu mai tolerăm nici toleranţa
Şi punem în valoare nonvalori.
Suntem la fel, aceeaşi lăcomie,
Pardon, e tot mai mare de la zi,
Nu dăruim, facem economie,
Să fim iubiţi, dar fără a iubi.
Suntem la fel, fără bunăvoinţă,
Dar vrem o lume altfel, vrem ce-i bun,
Ni se cuvine tot şi-n consecinţă
Ce rost să facem un efort comun?
Suntem la fel, bolnavi de toate cele,
Dar tot fugim de bine şi frumos,
Ne-ntrecem zi şi noapte doar la rele,
Vrem cât mai sus şi-ajungem tot mai jos.
Suntem la fel, dar vrem ascensiune,
Ce e uşor ne pare mult prea greu,
Ce rost mai are azi o rugăciune
Când omul crede că e Dumnezeu?
Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Trădare.
Ileana Norberg
4 iunie 2020 @ 18:35
O seara linistita ! Versuri frumoase !❤️❤️
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:25
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:25
Seară liniștită să aveți.
Zamfira Pora
4 iunie 2020 @ 18:36
O filozofie de viață tot mai prezenta! Trist! Profundă observație exprimată poetic!👌👏👏
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:26
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea versurilor.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:26
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Roza Marina
4 iunie 2020 @ 22:29
Mulțumesc, Alexandra! Din nefericire ai dreptate în tot ceea ce exprimi in poezie! Mult bine!
Lyly Elena
4 iunie 2020 @ 18:36
Doamne…, cât adevăr conțin versurile tale! Așteptăm să ne facă un trai mai bun altcineva, nu noi! Stăm cu mainile intinse si cu rugăciuni către cer! Ce păcat! Dormim si răbdăm! Felicitări pentru patriotismul tău, si pentru tot ce emani! Seară frumoasă ca tine! Te imbratisez cu mare drag și admirație!
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:24
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea versurilor.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:24
Cele mai frumoase gânduri.
Lyly Elena
4 iunie 2020 @ 20:52
Draghici Pompiliu
4 iunie 2020 @ 18:48
FOARTE MULT ADEVAR DIN VIATA NOASTRA VA FELICIT SA AVETI O NOAPTE BUNA SI BINECUVINTATA
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:26
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag la poezie.
Maria Şandra
4 iunie 2020 @ 19:14
Sugestivă iconografia…stă în puterea noastră să alegem între frumos,omenie,cinste…sau pustiu,păcat,răutate…granița dintre acestea,pentru unii,ușor poate fi trecută…
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:26
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:26
Eugen Nenov
5 iunie 2020 @ 18:54
Maria Şandra Un mare adevăr !!!
Elena Bidirean
4 iunie 2020 @ 19:18
O seara minunata!
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 19:25
La fel vă doresc.
Cristina Ungureanu
4 iunie 2020 @ 19:35
Versuri frumoase ! Mult adevăr! Felicitări! Respect!O seara frumoasă !♥️🌹
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:02
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:02
Seară liniștită să aveți.
Laurentiu Chelaru
4 iunie 2020 @ 19:47
Am sperat că lumea va fi altfel după ce vom trece de pandemie. Cred că ne-am amăgit doar.Au mai fost , nu de mult și alte încercări economice sau politice, militare, după care la fel am sperat.Cred că această lume așa va fi , cum a fost de la început.Croiala a fost greșită și nu se mai poate repara.Exprimarea in versuri este de o mare emoție și sensibilitate.O seară liniștită!
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:00
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:00
Cele mai frumoase gânduri.
Laurentiu Chelaru
4 iunie 2020 @ 21:25
Alexandra Mihalache De aproape doi citesc poeziile și eseurile dumneavoastră pe care le apreciez , deși nu scriu comentarii prea des.Aprecierea pentru ce scrieți și ne încântați este permanentă.Succes în continuare.
Laurentiu Chelaru
4 iunie 2020 @ 21:26
….doi ani ….
Elena Suchoverschi
4 iunie 2020 @ 19:48
Te inbratisez cu mare drag!O seara frumoasa sa aveti!❤🌹🌹🌹
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:01
Vă mulțumesc mult și vă îmbrățișez cu drag.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:01
Cele mai frumoase gânduri.
Georgescu Mariana
4 iunie 2020 @ 20:08
Felicitări.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:01
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandru Badulescu
4 iunie 2020 @ 20:20
exact piramida ce era inainte
Alexandru Badulescu
4 iunie 2020 @ 20:21
dar s a intors invers
Simona Nicolae
4 iunie 2020 @ 20:21
Doamne , nu pot sa mă abțin, mereu spun ca las versurile sa vorbească
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:01
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Marcel Candrea
4 iunie 2020 @ 20:38
Sublime versuri !Mulțumim! Alleasă prețuire!
O seară minunată vă doresc.
Alexandra Mihalache
4 iunie 2020 @ 21:00
Mulțumesc mult pentru lectură și aprecieri și vă mai aștept cu drag la poezie.
Lilia Cocieru
4 iunie 2020 @ 21:28
Ești la fel ca intotdeauna :Solară,Profundă,Valoroasă,In Ascensiune,In Iubire,In Poezie.Și nu mi-aș dori să te schimbi ! Noi ,Ceilalți ,adică toți ,urmează să fim …Altfel.
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:44
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:44
O zi minunată vă doresc și vă mai aștept cu drag la poezie.
Radu-laurentiu Raileanu
4 iunie 2020 @ 21:36
Trist,dar adevarat.
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:43
Mă bucur mult că vă plac versurile mele.
Eugen Nenov
5 iunie 2020 @ 4:09
Cred ca noi ,romanii,mai avem multe de învățat despre democrație și sentimentul național! Deasemenea, la ce te poți aștepta intr-o țara care se numește ROMÂNIA dar,in care ai președinte Neamț și prim ministru ,ungur. Cine sa întrețină sentimentul național ?
Rodica Balint
5 iunie 2020 @ 5:40
ADEVĂRAT!
FELICITĂRI
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:43
O zi minunată vă doresc și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:43
Maricia Vasii
5 iunie 2020 @ 6:42
Foarte frumos si adevarat! Superb poem! Felicitări!
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:42
Mă bucur mult că vă plac versurile mele și vă mai aștept cu drag la poezie.
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 7:42
O zi minunată vă doresc.
Maricia Vasii
5 iunie 2020 @ 9:15
Alexandra Mihalache
Florentin Tanase
5 iunie 2020 @ 7:47
Trăind într-o țară cu multe bogății de mici ni s-a spus că suntem bogați,avem de toate…
Florentin Tanase
5 iunie 2020 @ 7:48
Felicitări?
Kytty Molnar
5 iunie 2020 @ 8:35
👍😘
Anca Mirabela Burmambet
5 iunie 2020 @ 9:45
Superbe versuri.
O zi minunată.❤
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 13:56
Cele mai frumoase gânduri.
Alexandra Mihalache
5 iunie 2020 @ 13:56
Mă bucur mult că vă plac versurile mele și vă mai aștept cu drag la poezie.
Mariana Ion
5 iunie 2020 @ 16:02
Aceasta este realitatea pe care o trăim! E dureros!
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:32
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Elena Elwna
5 iunie 2020 @ 16:17
O seara frumoasa
Ioana Csefko
5 iunie 2020 @ 16:19
Ce mult alina sufletul! Felicitari si mult succes!
Alexandra Mihalache
14 iunie 2020 @ 13:15
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Lucica Mihăilă
5 iunie 2020 @ 16:45
O seara minunata cu o inspiratie la fel!
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:30
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Vasilica Galer
5 iunie 2020 @ 17:28
Respect!
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:30
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:30
Cele mai frumoase gânduri.
Lila Serban
5 iunie 2020 @ 20:06
AȘA SOCIETATEA AVEM.. DAR MERGEM LA BISERICĂ! 😪
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:30
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Ion Carstea
5 iunie 2020 @ 21:21
Frumoase gânduri frumoase randuri Felicitări
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:29
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Gena Sora
5 iunie 2020 @ 21:53
Ignoranți, fără EDUCAȚIE și cel mai grav e că nu depunem nici cel mai mic efort ……!
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:29
Seară liniștită să aveți și vă mai aștept cu drag la poezie.
Stela Olteanu
24 iunie 2020 @ 16:36
Ma emotionati de fiecare data!! Atata profunzime atata Adevar!!! Felicitari!!!
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:29
Vă mulțumesc din suflet pentru aprecierea poemelor.
Alexandra Mihalache
24 iunie 2020 @ 19:29
Cele mai frumoase gânduri.
Luminita Georgescu
24 iunie 2020 @ 20:33
Tristă realitate !…
Elena Dobre
25 iunie 2020 @ 8:30
Așa este toți ne credem a tot știutori iar la proba contrarie dovedim că nu știm nimic și ne mai și contrazicem la cat de grozavi suntem