Sonetul luminii
Cuvântul mi-a fost leagăn şi-alinare,
Iar casa mea e însăşi poezia,
În ochii ei veghează veşnicia
Şi toamna redevine vindecare.
Cântec de neuitare – în memoria prietenei mele Teodora
Cuvintele-au rămas mult prea sărace,
Doar îngerii să-ţi cânte la viori,
Rămâi în neuitare şi în pace,
Rămâi etern un cer fără de nori.
Redeșteptând iubirea
În ceața depărtării din sufletele noastre,
În doruri necuprinse, pierdute-n destrămare,
Ai regăsit speranța iluziei albastre
Zbătându-se în pieptul lovit de remușcare.
Nemurire
Albe destine îmi croiesc prin mare,
Aştept pe stânca unui dor tardiv,
Acum că timpul suie către soare
Ascund lumina lui într-un motiv.
Amintire şi poveste
Acelaşi cântec de vioară
Şi ochii tăi m-au condamnat
Să nu mai ştiu de nicio vară,
Sunt doar un dor abandonat.
Înfumurare – haz de necaz
Soacra zise către Lică:
-Parcă eşti un coş de fum!
Prea multă ţigară strică,
Eu sunt dată cu parfum.
Lică trase din ţigară
Şi îi spuse iritat:
-Dacă n-ai făcut gargară
Degeaba te-ai parfumat!
Iubire fără vină – sonet
Iubirea mea nu poartă nicio vină,
Ea e speranţă, vis şi vindecare
Şi vara care plouă cu iertare,
Un dor care se-mbracă în lumină.
Înserare
S-au stins luminile din noi
Şi s-a-nserat mult prea devreme,
Iar vor veni furtuni şi ploi
Să contrazică teoreme.
Acesta-i cruntul adevăr:
Pe noi ne-a părăsit voinţa,
Cum roade viermele în măr
Aşa ne roade neştiinţa.
Pianistul – sonetul unui vis pe clape
Se-aude un pian în înserare
Şi-n plânsetu-i amurgul se răsfrânge,
Un pianist tăcut, cu-obraji de sânge,
A înnoptat în stele şi-n uitare.
Păcătoasa – rime cu umor
Chiva zise mai sfioasă:
-Părinte, vreau dezlegare,
Fană m-a închis în casă,
Nu mă scoate la plimbare!