Fără simţuri

Nu auzim natura cum ne strigă,
Nici ploaia care cere ajutor,
Suntem un zgomot surd care intrigă
La toamnă într-un mod asurzitor.

Lipseşte văzul, asta-i marea dramă:
De ochii lumii tac singurătăţi,
Dar să nu vezi de tată şi de mamă
Şi să orbeşti de-atâtea vanităţi?

Nu mai gustăm din artă, nu ne place,
Valorile ne lasă un dezgust,
Şi poate să se odihnească-n pace
Cel ce se cheamă, simplu, bunul-gust.

Miroase a dezastru şi-a trădare,
Dar masca are, totuşi, izul ei,
Mucoasa olfactivă nu ne doare,
Să nu respiri devine obicei.

Şi ne atingem des, însă la pungă,
La suflet e mai greu, de neatins,
Nici bezna ce sosi n-o să ne-ajungă,
Căci albul iernii sigur ne-a respins.

Fără de simţuri, fără sentimente,
Aşa ne ducem traiul stingherit,
Deşi din cer mai vin medicamente
Noi incurabil ne-am îmbolnăvit.

Miroase a pârjol şi-a decadenţă
Şi cerul ne-a sărit în ajutor,
Dar noi ne mulţumim c-o existenţă
În care toate simţurile mor.

Dacă v-a plăcut această poezie mai puteţi citi Fără cuvinte.